Tranzactiile imobiliare din Romania au insumat, in perioada ianuarie-martie, 99 milioane euro, primul trimestru al acestui an fiind cel mai bun din ultimele 12 luni, potrivit companiei Cushman&Wakefield, care arata insa ca activitatea ramane modesta deoarece numarul tranzactiilor s-a injumatatit.
"Valoarea tranzactiilor imobiliare a crescut la 99 milioane de euro, cel mai inalt nivel inregistrat din primul trimestru 2011, dar activitatea pe ansamblu ramane modesta, cu doar 12 tranzactii inregistrate in aceasta perioada fata de o medie trimestriala de 28 de preluari in ultimii doi ani. Investitorii din sectorul de retail continua sa domine piata, cu 47% din total, fiind urmati de birouri si industrial, cu 40%, respectiv 12%", se arata intr-un raport al companiei de consultanta imobiliara, scrie Mediafax.

Pentru intreg anul 2012, analistii Cushman&Wakefield estimeaza un nivel al tranzactiilor de 350 de milioane de euro, in crestere fata de 2010, cand compania a inventariat tranzactii de 327 milioane de euro.

Astfel, Romania a atras peste 10% din totalul tranzactiilor incheiate in Europa Centrala, respectiv Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, in valoare de 847 milioane de euro.

Valoarea tranzactiilor din regiune este cu mult sub cea din aceeasi perioada a anului trecut, cand a totalizat 1,3 miliarde de euro, dar cu 465 milioane de euro peste primul trimestru din 2010.

"Luate izolat, cifrele din primul trimestru arata dezamagitor, dar avand in vedere nivelul activitatii in curs, anticipam o revenire puternica in al doilea trimestru. Atragerea finantarii ramane o provocare, dar cumparatorii cu fonduri proprii vor profita pentru a cumpara active de calitate", se mentioneaza in raport.
Cushman&Wakefield estimeaza pentru acest an un volum al tranzactiilor de 4,75 miliarde de euro in tarile analizate, fata de 6,1 miliarde de euro in 2011.

In primul trimestru, Polonia a ramas liderul regiunii, cu un volum al tranzactiilor de 728 milioane de euro.


Sursa foto: freedigitalphotos.net


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri