Adam Europe a cumparat in trecut si cladirile de birouri Phoenix Tower si Construdava Business Center, in urma a doua tranzactii intermediate tot de catre Colliers. "Achizitia cladirilor de spatii de birouri ale East Balkan Properties de catre un grup care detine deja in portofoliu cladiri cu suprafete similare dovedeste interesul investitorilor si pentru proprietati cu suprafete mici si medii", spune Narcisa Stanimir (foto), senior transaction manager in cadrul departamentului de investitii al Colliers.

Cele patru cladiri situate in nordul si centrul Capitalei sunt: Airport Smart Offices, Domenii Offices, Jules Michelet Office Building si Casa Mosilor Office Building. Potrivit Colliers, in acest an, segmentul de spatii de birouri va fi principala atractie din piata de investitii imobiliare din Romania. Produsele investitionale sunt disponibile, astfel ca, pana la finalul lui 2019, randamentele s-ar putea comprima, iar volumul tranzactional ar putea atinge un miliard de euro, doar pentru acest sector.

East Balkan Properties este o companie cu sediul pe Insula Man si detine in principal active logistice si terenuri industriale. Portofoliul de birouri a fost achizitionat in 2006 si 2007 si gestionat de catre societatea de administrare a activelor si proprietatii Equest Investments.

Adam Europe a achizitionat Phoenix Tower si Construdava Business Center in 2016, respectiv 2017, insa pregateste si dezvoltarea de proiecte rezidentiale, cum ar fi proiectul Reveria Palady 43 din estul Bucurestiului.

Cushman & Wakefield:...
Citeste si: Batalia pentru talente urca si la 500 euro costul lunar per angajat