Compania de consultanta si management imobiliar Real-Sol, fondata in 2014 de Shimon Galon, un executiv cu peste 20 de ani de experienta pe piata imobiliara romaneasca – de numele lui se leaga unele dintre cele mai importante dezvoltari si tranzactii imobiliare din segmentele office si rezidential, precum cladirile de birouri America House, City Gate si ansamblurile rezidentiale Rose Garden si FeliCity -, va asigura servicii complete pentru patru proiecte rezidentiale, pentru care investitiile se ridica, in total, la peste 25 de milioane de euro si vor aduce pe piata 370 de apartamente noi.

”Real-Sol asigura investitorilor interesati de piata imobiliara din Romania servicii totale de consultanta si management de proiect, sub o singura umbrela, incluzand expertiza tehnica, financiara si de marketing, astfel incat proiectele rezidentiale sa fie adpatate nevoilor locale. In ultimii trei-patru ani piata a mers intr-o directie pozitiva, am reusit sa scapam de anii grei. Toate semnele arata ca si in urmatorii ani o sa fie o directie buna; finantarea proiectelor si a clientilor merge mai usor. In ultimul an si jumatate am vazut multi investitori care intra pe piata si sunt si cei care au lasat cativa saculeti de bani, i-au pus in pamant (referire la investitorii care au cumparat terenuri in Romania inainte de criza, in perioada 2006-2007 – n.red.). Acesti oameni o sa aiba mare nevoie de o organizatie care sa ia asupra ei activitatea de project management. Eu tin minte greutatile de pe aceasta parte de coordonare a diverselor activitati din dezvoltarea imobiliara. Stefan (Stefan Cremene, director de marketing Real-Sol – n.red.) si cu mine am decis sa oferim aceste servicii investitorilor care vin in Romania”, explica Shimon Galon, fondatorul companiei Real-Sol.

Real Sol, Seasons Primaverii

Iar aceasta abordare, coroborata cu faptul ca plata serviciilor este facuta atunci cand investitorul a vandut cel putin 80% din apartamente, a inceput sa dea roade pentru afacerea lui Shimon Galon: Real-Sol are activitati in cinci tari (Romania, Bulgaria, Polonia, Lituania si Letonia) si a gestionat, anul trecut, investitii in valoare de 150 de milioane de euro, iar un acest an valoarea va creste la 250 de milioane de euro.

Matei Malos, HomeFinders.ro:...
Citeste si: HomeFinders: Nu sunt semnale pentru o prabusire a pietei rezidentiale

Majoritatea clientilor companiei fondate de Shimon Galon sunt din Israel, dar Real-Sol lucreaza si cu investitori din Anglia, Elvetia si Statele Unite ale Americii. Unul dintre proiectele manageriate de companie este fostul hotel Dunarea de langa Gara de Nord, o cladire aflata acum in paragina si care a fost achizitionata, in 2007, in plin varf al pietei imobiliare, de catre un investitor israelian cu business in fashion, care locuieste in Hong Kong.

Cumparat in plin avant al preturilor proprietatilor imobiliare, pentru ”milioane de euro”, dupa cum spune Shimon Galon, hotelul va fi renovat si transformat intr-o cladire rezidentiala cu 40 de apartamente, sub denumirea Dunarea Boutique Rezidential.

Shimon Galon, Real Sol

”Ne zbatem sa-l reamenajam de trei ani de zile, am obtinut autorizatia de-abia pe 25 august 2018. Trei ani a durat autorizatia pentru un loc care e in centrul orasului, o cladire decazuta, un pericol pentru zona. Am obtinut in sfarsit autorizatia, ne apucam de lucrari, va dura 12 luni reamenajarea. Investitia totala in aceasta cladire se ridica la 2,5 milioane de euro”, explica Shimon Galon.

Andreea Durbac, Tiriac...
Citeste si: Formula de succes in vanzari? Apartamente la pachet cu parcare si boxa

Celelalte proiecte din Romania pentru care Real-Sol va asigura servicii de management si consultanta sunt:

  • Amethyst Residence din Pipera, un ansamblu cu 40 de apartamente, cate 3 locuinte intr-o cladire cu trei etaje, cu intrare separata pentru fiecare, o investitie de trei milioane de euri
  • North Oasis, in Sisesti, un ansamblu cu 100 de apartamente, o investitie de sase milioane de euro
  • Romanescu Park Residence, in Craiova, o investitie de 20 de milioane de euro a companiei israeliene CPM

Gvi Town, Real-Sol

De asemenea, Real-Sol se ocupa si de ansamblul Gvi Town din Bucuresti, cu 260 de apartamente dintre care 230 deja vanduta, cu termen de finalizare in decembrie in acest an. In portofoliul companiei se numara si proprietati dezvoltate de Willbrook, precum Oxford Gardens. In Polonia, Real-Sol a predat recent catre reteaua Radisson hotelul Park Inn, pe care l-a dezvoltat de la zero, inclusiv constructia si dotarea. Un alt proiect de referinta din portofoliul Real-Sol este un ansamblu rezidential de 500 de apartamente din Riga, Letonia.

Shimon Galon despre partile bune si mai putin bune ale pietei rezidentiale

Fondatorul Real-Sol spune ca partile bune ale segmentului rezidential sunt faptul ca in prezent exista finantare atat pentru dezvoltatori, cat si pentru clienti si profesionalismul jucatorilor ramasi in piata dupa criza economica. Aspectele negative rezida in incetineala cu care sunt obtinute autorizatiile de construire si in lipsa fortei de munca.

Iancu Guda, AAFBR: Pretul...
Citeste si: Asteptari pesimiste: Pretul imobiliarelor o sa scada cu 25-30% in 2019

”Problemele sunt in tot ceea ce e in legatura cu procedura de aprobare a proiectelor, merge din ce in ce mai greu si ar trebui sa fie din ce in ce mai usor. Nu e natural sa dureze atata timp obtinerea unei autorizatii. In prezent autoritatile controleaza piata din acest motiv, in conditiile in care bani sunt, la fel si clienti si investitori. In plus, in Romania nu mai sunt muncitori, toata lumea lucreaza in Uniunea Europeana si companiile mari sunt nevoite sa aduca muncitori din alte parti, de pilda din Vietnam. Preturile constructiilor cresc semnificativ din aceasta cauza. Mai mult, noi avem un plafon al preturilor de vanzare, determinat de Prima Casa si de cota de TVA de 5%. Prima Casa este un program foarte important, pentru ca ii ajuta pe tineri sa-si cumpere o casa, le ofera posibilitatea financiara sa faca aceasta achizitie, altfel ar sta cu chirie si ar cheltui pe chirie banii pe care-i dau acum pe rate. Prevederea cu TVA 5% eu as schimba-o, poate sa existe mai multe trepte – 5%, 10% etc – in functie de locuinta cumparata, pentru ca altfel dezvoltatorii vor face locuinte astfel incat sa se incadreze in plafonul de 100.000 de euro, care acum este de 96.000 de euro, din cauza cursului valutar. Investitorul face ce-i place contului lui din banca, iar clientul cumpara tot in functie de contul din banca”, conchide Shimon Galon, fondatorul Real-Sol.