Valoarea totala a portofoliului de proprietati imobiliare detinute de catre dezvoltatorul NEPI Rockcastle a depasit suma de 5,9 miliarde de euro, la final de 2018, potrivit ultimului raport al companiei, cu 20% mai ridicat decat la sfarsitul anului precedent. De asemenea, veniturile nete din chirii au crescut cu 29,6%, la 346 milioane euro. Proprietatile din Romania constituie 36% din portofoliul NEPI Rockcastle.

"In 2018, NEPI Rockcastle si-a mentinut si si-a consolidat pozitia de investitor, operator si dezvoltator in Europa Centrala si de Est. Grupul si-a extins acoperirea geografica si a beneficiat de o performanta puternica oferita de proprietatile sale, in contextul unor piete competitive si a unor schimbari in structura proprie de management. Achizitiile finalizate de proprietati au insumat peste 594 milioane de euro, iar peste 260 milioane euro au fost investiti in terenuri si dezvoltari in 2018. Acestea au fost finantate in urma dezinvestirii in portofoliul active listate, precum si din imprumuturi pe termen lung", a declarat Alex Morar, CEO, NEPI Rockcastle, in raportul mentionat.

Daca portofoliul companiei a sporit cu 20% anul trecut la 5,9 miliarde de euro, veniturile nete din chirii au crescut cu 29,6%, la 346 milioane de euro, de la 267 milioane de euro in 2017. Majorea veniturilor din chirii a provenit in mare parte din cresterea suprafetei inchiriabile din portofoliu cu 278.000 metri patrati, prin intermediul achizitiilor si dezvoltarilor de retail.

Disperia geografica a portofoliului NEPI Rockcastle era, la finele anului 2018, urmatoarea: Romania 36%, Polonia 24%, Ungaria 10%, Slovacia 9%, Bulgaria 9%, Croatia 4%, Republica Ceha 3%, Serbia 3%, Lituania 2%.

Cele mai importante achizitii de retail realizate anul trecut de catre NEPI Rockcastle au fost in Polonia, Lituania, Ungaria si Slovacia, in timp ce in Romania strategia companiei se axeaza pe dezvoltari de la zero sau extinderi ale unitatilor de retail deja existente. Astfel, in 2018, NEPI Rockcastle a finalizat constructia Shopping City Satu Mare, cu o suprafata inchiriabila de 29.200 mp.

Carrefour, principala ancora a centrului comercial Shopping City Satu Mare, este, de altfel, primul magazin deschis de catre retailerul francez in oras. Rata de ocupare a centurui comercial este de 97,3%.

Pentru 2019 insa NEPI Rockcastle are in plan reconfigurarea si extinderea Shopping City Sibiu, dar si dezvoltarea celui de-al doilea sau mall din oras, Festival Sibiu. Acesta din urma, va avea o suprafata inchiriabila de 42.200 mp, iar ancora principala de retail va fi Kaufland. De asemenea, Shopping City Sibiu va ajunge la o suprafata inchiriabila de 83.100 mp dupa extindere si reconfigurare, proces care va incepe in aceasta primavara.

In octombrie 2018, NEPI a dat startul lucrarilor la extinderea Aurora Shopping Mall din Buzau care va insuma alti 6.000 de mp adaugati stocului existent. Lucrarile vor fi realizate in mai multe faze, a caror finalizare este planificata pentru finalul acestui an, cu exceptia Cinema City, programata in 2020.

De asemenea, compania se afla in stadiul de obtinere a autorizatiilor de constructie pentru dezvoltarea unui mall de 41.300 mp suprafata inchiriabila in Targu Mures. Centrul comercial est deja pre-incihirat in proportie de 30%, iar ca ancora principala de retail va fi Carrefour hypermarket. Finalizarea proiectului este estimata pentru al doilea trimestru din 2020.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri