Volumul investitional din primul semestru al anului 2019 s-a ridicat la aproximativ 410 de milioane de euro, in crestere cu 6% fata de perioada similara a anului trecut, cand pe piata locala s-au realizat tranzactii in scop investitional cu o valoare de 386 de milioane de euro, potrivit calculelor si estimarilor companiei de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield Echinox.

La nivelul Europei Centrale si de Est (CEE), piata locala a atras aproximativ 10% din volumul total de investitii de 4,1 miliarde de euro consemnat in Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Ungaria, Romania si Bulgaria. Primul loc a fost ocupat de Republica Ceha (1,9 miliarde de euro, avand o cota de 45%), care a devansat Polonia, tara in care s-a inregistrat un volum investitional de circa 1,3 miliarde de euro (31%). Romania s-a pozitionat pe locul trei, peste Ungaria (7%), Slovacia (5%) si Bulgaria (2%).

La nivel local, cel mai activ sector a fost si de aceasta data cel de spatii de birouri, cu o pondere de 53% din volumul total, urmat de cel de retail (28%), in vreme ce sectorul de spatii industriale si logistice a avut o pondere de 18% din total. Din punct de vedere al distributiei geografice, Bucurestiul a atras 40% din totalul investitiilor imobiliare din Romania, fiind urmat de Cluj-Napoca, cu 32%, restul tranzactiilor inregistrandu-se in mai multe orase.

"Cu privire la activitatea din prima jumatate a anului, consideram ca un factor important ce a influentat negativ volumul investitional a fost reticenta bancilor de a finanta astfel de achizitii din cauza incertitudinilor provocate de masurile fiscale anuntate de guvern la sfarsitul anului trecut. Ulterior, Guvernul a reanalizat si a revizuit masurile, astfel ca impactul asupra sistemului bancar a fost mult mai redus decat se estima initial, lucru ce a deblocat creditarea segmentului corporate si va permite accelerarea tranzactiilor in cea de-a doua parte a anului. Astfel, anticipam ca volumul investitional din acest an va depasi substantial nivelul de 1 miliard de euro", spune Tim Wilkinson, partner, capital markets, Cushman & Wakefield Echinox.

Cea mai mare tranzactie din punct de vedere valoric a fost incheiata de Dedeman, care a achizitionat proiectul de birouri The Office din Cluj-Napoca, cu o suprafata inchiriabila de 63.000 metri patrati contra sumei de 130 de milioane de euro, de la NEPI Rockcastle si Mulberry Development.

Aceasta tranzactie marcheaza o consolidare a portofoliului Dedeman, care devine un jucator din ce in ce mai important pe piata locala de spatii de birouri. Prin achizitia proiectului The Bridge, Dedeman realizase si cea mai mare tranzactie de pe piata locala din 2018.

O alta tranzactie importanta a fost cea referitoare la Oregon Park C din zona Floreasca-Barbu Vacarescu, ultima cladire a proiectului Oregon Park, ce a fost vanduta de Portland Trust catre Lion’s Head Investments pentru o suma estimata la 60 de milioane de euro.

In ceea ce priveste segmentul industrial, cea mai relevanta tranzactie a fost achizitionarea proiectului A1 Logistic Park de la km 13 al autostrazii A1 de catre CTP, cel mai mare proprietar de spatii industriale, pentru aproximativ 40 de milioane de euro.

"In special pentru activele imobiliare premium, asistam in aceasta perioada la o competitie ridicata intre un numar semnificativ de investitori. Observam ca acestia acorda o atentie sporita finalizarii tranzactiilor in care sunt implicati, aspect ce va determina o comprimare a randamentelor investitionale pe termen scurt si mediu. Totodata, consideram ca, pe langa tranzactiile cu spatii de birouri si industriale, vom asista la o activitate crescuta in segmentul hotelier", arata Tim Wilkinson.

Cushman & Wakefield Echinox este o companie de consultanta imobiliara de top pe piata locala, activand in toate segmentele pietei imobiliare. Departamentul de Capital Markets al companiei este implicat in procese de vanzare a unor active imobiliare din Romania cu o valoare de piata de peste 300 de milioane de euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri