Iulius și Camera de Comerț și Industrie pregătesc o investiție de circa 3 mld. euro în dezvoltarea Romexpo

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) şi compania Iulius au în plan "revitalizarea și integrarea Romexpo în circuitul internațional" printr-o investiție de 2,87 de miliarde de euro în dezvoltarea zonei în baza unui un concept mixt, care va îmbina atracții artistice, culturale și sociale cu funcțiuni de susținere antreprenorială.

"Dorim includerea Romexpo în circuitul internațional și avem convingerea că funcțiunile conexe vor avea capacitatea nu doar de a ne impune pe harta atracțiilor europene din domeniu, ci de a revitaliza social, cultural și economic Bucureștiul, a spus Mihai Dărăban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

Investiția este estimată la o valoare totală de peste 2,87 miliarde de euro și va fi realizată etapizat.

"Proiectul reprezintă materializarea unei noi viziuni de dezvoltare, care depășește tot ceea ce am realizat până acum în materie de revitalizare urbană. Dezvoltarea aceasta este despre comunitate, simboluri românești și potențial autohton”, a declarat Iulian Dascălu, președintele companiei Iulius.

Iulian Dascălu declara anul trecut pentru wall-street.ro, întrebat de extinderea prezentei dezvoltatorului și în Capitală, după majoritatea orașelor regionale, că "Bucureștiul are nevoie de un proiect imobiliar "steag", peste nivelul a ceea ce s-a construit până acum".

Citeste si:
Daraban: Romania umbla cu niste cifre de parca vrea sa populeze luna
Daraban (CCIR): Italia a...

"Capitala este plină de spații de birouri și stă mult mai bine decât provincia și la retail. Dar, pentru o capitală europeană nu este suficient. Dacă ne comparăm cu alte capitale, precum Budapesta sau Praga, găsim proiecte mult mai bune și cred că Bucureștiul se află în perioada în care se pot consolida sume care să aducă un proiect foarte mare", a mai spus Iulian Dascălu.

În cadrul proiectului, va fi construit un Muzeu de Artă dedicat sculptorului Constantin Brâncuși, iar pavilionul central va fi reconfigurat în sala multifuncțională „George Enescu”, un spațiu artistic, "care să stimuleze potențialul mediului cultural contemporan". De asemenea, proiectul integreză pavilioanele expoziționale Romexpo, pe care le reconfigurează într-un centru de conferințe și congrese.

Romexpo

Un nou parc și soluții de fluidizare a traficului

Centrul Expozițional Romexpo va urma să dispună de parc central, grădini înierbate, arbori maturi și vegetație luxuriantă, alei de promenadă, esplanadă și piațete. Acesta va ocupa 30% din suprafața proiectului și va face o legătură directă cu Parcul Regele Mihai I al României, dar și cu Piața Charles de Gaulle.

Citeste si:
Iulian Dascălu ridică un campus de birouri, lângă Palas Iași
Iulian Dascălu ridică un...

Dezvoltarea presupune investiții în modernizarea infrastructurii rutiere și pietonale și creșterea conectivității urbane. Proiectul include crearea de noi artere rutiere și lărgirea unor benzi de circulație, dar și piste de bicicletă și facilități care contribuie la mobilitate urbană. Mai mult, va fi realizată și cea mai mare parcare din România, cu peste 12.000 de locuri, subterane și supraterane.

Spatii de birouri cu peste 30.000 locuri de muncă

Propunerea de revitalizare urbană include și cel mai puternic pol de business, construit în conformitate cu principiile pentru „clădiri verzi”. Componenta office ar urma să concentreze principalele companii multinaționale din segmentul tech și nu numai și va genera peste 30.000 de noi locuri de muncă. Totodată, alte 2.000 de locuri de muncă sunt estimate pentru perioada construcției.

În ceea ce privește ansamblul de retail, acesta va cuprinde zone de servicii, concepte de entertainment și petrecere a timpului liber și un spațiu destinat producătorilor și comercianților autohtoni, într-un concept de fresh market. Totodată, va fi accesibil un centru al antreprenoriatului românesc, cu facilități de tip coworking.

Citeste si:
Iulian Dascalu: Capitala are nevoie de un proiect imobiliar "steag"
Iulian Dascalu: Capitala are...

Proiectul va mai include un și un Muzeu de Istorie Monetară, dar și cel mai mare Oceanariu din țară, parc acvatic, care va reprezenta un nou punct de interes turistic. Că o funcțiune complementară unui centru expozițional fi realizat și un hotel de cinci stele.

Iulius Town: cum arata "orasul" de peste 440 MIL. euro din Timisoara

Romexpo este cel mai mare organizator de târguri şi expoziţii din România. Anual, aici au loc peste 40 de târguri, expoziții și saloane comerciale cu participare internațională.

Înfiinţat în anul 1991, Iulius este un dezvoltator imobiliar şi operator de proiecte de tip mixed-use din România, cu un portofoliu care cuprinde peste 300.000 mp de spaţii de retail şi peste 253.000 mp de spaţii office, dintre care 107.000 mp în dezvoltare.

Compania a creat reţeaua naţională Iulius Mall, cu patru shopping mall-uri regionale (în Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca, Suceava) şi ansamblurile mixte Palas Iaşi și Iulius Town Timișoara, cu un trafic anual de peste 68 milioane de vizitatori.

Pe segmentul office, Iulius se numără printre cei mai mari dezvoltatori și operatori de spații de birouri, având 12 clădiri clasa A integrate în proiecte mixte și construite conform normelor LEED, sub brandul United Business Center, în Iași, Timișoara și Cluj-Napoca.

Anul trecut, Iulius și Atterbury Europe au inaugurat proiectul Iulius Town, care a presupus intregrarea Iulius Mall Timişoara într-un amplu proiect de regenerare urbană. Este cea mai mare investiţie din vestul țării, în valoare totală de 442 milioane de euro.

Sursa foto: CCIR

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »



Citește și
Proprietarul de birouri din Capitală care pariază pe continuarea muncii de acasă
Setari Cookie-uri