NEPI Rockcastle vrea să cumpere terenul de la Romexpo cu banii primiți de la AFI

NEPI Rockcastle își exprimă interesul de a cumpăra de la statul român terenul de la Romexpo, pe care Camera Deputaţilor intenționează să îl transmită cu titlu gratuit Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) printr-un proiect de lege. CCIR are în plan să se implice în realizarea unui proiect de regenerare urbană la Romexpo, pe aceste teren, împreună cu un al dezvoltator imobiliar, Iulius.

Camera de Comerţ şi Industrie a României beneficiază deja, pentru o perioadă de 49 de ani, până în 2053, de un drept de folosinţă gratuită a terenurilor corespunzătoare Complexului expoziţional Romexpo, potrivit expunerii de motive a proiectului. Reprezentanţii USR şi UDMR au anunţat că intenţionează să atace la Curtea Constituţională acest proiect.

La rândul său, NEPI Rockcastle anunță că ar fi interesat eventual doar și pentru drepturile pentru dezvoltare imobiliară, fără să fie nevoie ca acesta să fie transferat gratuit către o entitate privată, în considerarea dezvoltării unui proiect comercial. De altfel, compania își manifestă astfel interesul de a participa la o licitație publică de selecție a investitorului pentru dezvoltarea proiectului.

NEPI Rockcastle a vândut recent către AFI Europe un portofoliu de clădiri de birouri de peste 300 de milioane de euro, ceea ce a însemnat ce mai mare tranzacție de birouri din istoria pieței din România. NEPI Rockcastle investește de mai bine de 13 ani în România și are un portofoliu de peste 20 de proiecte imobiliare complexe dezvoltate în toată țara, estimate la o valoare de circa două miliarde de euro.

CCIR şi Iulius au anunțat la început de iunie că au în plan "revitalizarea și integrarea Romexpo în circuitul internațional" printr-o investiție de 2,87 de miliarde de euro în dezvoltarea zonei în baza unui un concept mixt, care va îmbina atracții artistice, culturale și sociale cu funcțiuni de susținere antreprenorială.

Citeste si:
CCIR: Declarația NEPI despre terenul Romexpo aduce prejudicii...
CCIR: Declarația NEPI despre...
Citeste si:
Temperatura normala a corpului
Temperatura normala a corpului

"Proiectul reprezintă materializarea unei noi viziuni de dezvoltare, care depășește tot ceea ce am realizat până acum în materie de revitalizare urbană. Dezvoltarea această este despre comunitate, simboluri românești și potențial autohton”, a declarat Iulian Dascălu, președintele companiei Iulius.

Iulian Dascălu declara anul trecut pentru wall-street.ro, întrebat de extinderea prezenței dezvoltatorului și în Capitală, după majoritatea orașelor regionale, că "Bucureștiul are nevoie de un proiect imobiliar "steag", peste nivelul a ceea ce s-a construit până acum".

Sursa foto: mikkeell / Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »



Setari Cookie-uri