Pandemia de COVID-19 care a pus stăpânire pe întreaga planetă în anul 2020 a venit la pachet cu o serie de restricții severe ce au modelat noile obiceiuri de consum ale oamenilor. Odată ce călătoriile în afara granițelor au devenit din ce în ce mai greu de organizat, populația s-a orientat către destinațiile din propria țară. Alexandru Mihai, Senior Partner Nordis Group, se așteaptă ca turismul intern să înregistreze creșteri de două cifre în anii următori, evoluție care va face ca unul dintre trendurile ce s-a conturat deja în piața imobiliară să fie într-o continuă creștere.

Reprezentantul Nordis Group este de părere că România are o putere de dezvoltare extraordinară, existând spațiul și resursele financiare necesare pentru a construi lucruri deosebite.

”Conform specialiștilor în domeniu, în următorii ani turismul intern va crește cu 25-30%. Oamenii au devenit tot mai dornici să trăiască experiențe cât mai autentice, intense, în detrimentul unor simple bunuri materiale. În același timp, consider că se va menține trendul proiectelor rezidențiale proiectate special pentru a fi închiriate. Combinația perfectă între a avea o casă de vacanță la munte sau la mare, pe care în același timp să o poți închiria, sigur va repezenta un trend într-o continuă creștere”, precizează Alexandru Mihai într-un interviu acordat wall-street.ro.

Citește și De ce sunt mai scumpe apartamentele din Cluj și Brașov?

Cea mai importantă lecție de business învățată de Alexandru Mihai în pandemie se referă la adaptabilitate și solidaritate. Situația la nivel global a adus elemente cu totul noi pentru economica modernă, deciziile necesare luate pentru asigurarea distanțării sociale și schimbările care au apărut de la o zi la alta au trimis organizațiile într-o cursă pentru inovare.

”Pandemia ne-a prins bine capitalizați, astfel am continuat dezvoltarea proiectului Nordis Mamaia și am plănuit noi proiecte de 5 stele în Sinaia și în Brașov. Proiectul Nordis Mamaia a înregistrat în acest sezon de vară vânzări aproximativ duble comparativ cu anul precedent”, precizează Alexandru Mihai.

Citește și COVID-19 | Evoluția chiriilor apartamentelor în cele mai mari orașe din România

Vânzările Nordis Group au crescut până la 51 de milioane de euro în 2020, cu 24 de milioane de euro mai mult față de 2019. Mihai consideră că această criză sanitară cu care ne confruntăm nu reprezintă și o criză financiară, așa cum a fost cea din 2008.

”Încă de la începutul pandemiei, oamenii au simțit nevoia de stabilitate și și-au căutat locuințe cât mai spațioase, în locații exclusiviste, care să ofere cât mai multe facilități. În 2021 vom accelera dezvoltarea tuturor proiectelor Nordis Group. Recent am achiziționat terenuri în Brașov și București, pe lângă terenul pe care îl deținem în Sinaia, iar acum ne concentrăm pe finalizarea proiectului Nordis Mamaia”, adaugă Mihai.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri