Interviu VIDEO – Secretul ideii de afaceri care generează zeci de milioane de euro chiar și într-o perioadă de criză

Wall-Street.ro continuă seria poveștilor de business cu care v-a obișnuit de-a lungul timpului, iar de această dată vă vom prezenta ideea îndrăzneață a unei companii care și-a început activitatea exclusiv pe piața imobiliară, dar care în ultimii ani a început să-și diversifice tot mai mult business-ul.

Ideea, pe care o veți descoperi în materialul video de mai jos, îmbină mai multe linii de business, incluzând activități atât în zona imobiliară, cât și cea de turism, concept care le-a atras atenția investitorilor din România.

Este o idee îndreptată către segmentele de lux și care se concentrează pe cei care au mulți bani pentru investiții, atât în imobiliare, dar și în turism. Deși am fi tentați credem că, într-o perioadă în care turismul este profund afectat de contextul pandemic și într-o piață imobiliară ca a noastră, dominată de proiecte imobiliare care încearcă să se încadreze în programe pentru „Noua Casă”, o astfel de idee nu ar putea funcționa, rezultatele generate anul trecut au fost surprinzătoare, cifra de afaceri a companiei în cauză dublându-se, față de anul 2019, depășind pragul de 50 de milioane de euro.

Compania care a început ca o simplă agenție imobiliară în 2009, an afectat de criza economică și financiară, s-a dezvoltat combinând mai multe componente de business, ceea ce-i permit să deruleze, în prezent, investiții de ordinul zecilor de milioane de euro, chiar și într-o perioadă dificilă cum este și cea prin care trecem acum.

De altfel, afacerile companiei despre care vă vom vorbi, adică Nordis, au funcționat tocmai pentru că reprezentanții grupului au știut cărui segment să se adreseze, iar în loc să încerce precum alți jucători din piața imobiliară să câștige bani îndreptându-se către publicul larg, au ales să se meargă direct către publicul cu bani, adică spre segmentul de lux al pieței imobiliare.

Citeste si:
Nordis extinde proiectul său din Mamaia | Investițiile ajung la 200...
Nordis extinde proiectul său...

De ce funcționează această idee de afaceri indiferent de context și într-o țară nu foarte bogată cum este a noastră?

Ei bine, a fost o întrebare pe care ne-am pus-o și noi, așa că am stat de vorbă cu Alexandru Mihai, managing partner în cadrul Nordis Group, care ne-a explicat că segmentul de lux, în comparație cu celelalte, se bucură de o stabilitate mai mare, care se datorează faptului că, în cea mai mare parte, oamenii cu bani își cumpără produse de lux și atunci contextul economic este favorabil, dar și pe timp de criză.

Pare cam greu de crezut, dar această afirmație este susținută evoluția afacerilor Nordis. Deși compania a demarat în anul 2009 pe o piață care a resimțit din plin efectele crizei economice și financiare de la acea vreme, a evoluat de la o simplă agenție imobiliară, la un grup care conține șase linii de business.

Dar haide să auzim ne-a spus Alexandru Mihai despre noul model de business adoptat de Nordis. Despre cum le-a venit ideea și ce au descoperit o dată cu punerea ei în practică în România.

Citeste si:
Cum să te pregătești pentru un interviu video în era COVID-19
Cum să te pregătești pentru...

Interviu cu Alexandru Mihai, managing partner Nordis Group

Valoarea celor mai recente proiecte depășește lejer pragul de 100 milioane euro

Nordis Group a înregistrat afaceri de 51 de milioane de euro în 2020, consemnând o dublare față de anul anterior, când cifra de afaceri s-a situat în jurul a 24 de milioane de euro.

Compania dezvoltă proiecte după noul model de business în Sinaia, Mamaia (investiție de 70 de milioane de euro) și Brașov, cel mai recent proiect anunțat, cu o valoare a investiției de 31 de milioane de euro (foto jos), care îmbină componenta imobiliară și cea de turism. Totodată, compania a anunțat la începutul acestui an, inaugurarea unei noi clădiri, dedicate exclusiv segmentului rezidențial, în București, pe Bulevardul Primăverii, în care a investit 8 milioane de euro.

Citeste si:
Ce vor face românii după ce Guvernul a amânat reducerea TVA pentru...
Ce vor face românii după ce...

Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »



Setari Cookie-uri