Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, şi ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, au discutat despre modernizarea Gării de Nord, una dintre clădirile simbol ale Capitalei, cei doi abordând şi subiectul construcţiilor "ilegale din metrou" şi problemele din sector.

"Trebuie sa facem ceva cu Gara de Nord. Vrem o esplanadă, vrem o gară modernă. Este o viziune. Gara este sufletul orașului", a declarat Clotilde Armand, într-un vlog postat pe YouTube.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a explicat că, în acest caz, este vorba de o chestiune care ține foarte mult de urbanism și de arhitectură: "CFR așa cum a gândit întotdeauna dezvoltarea infrastructurilor feroviare este foarte tehnic. Știe despre șină, despre peron, despre semnalistică. Aici este o chestiune care ține de țesutul orașului". Potrivit lui Drulă, aceste lucrări de mari amploare trebuie gândite integrat.

Cum s-ar putea moderniza Gara de Nord?

O gară are nevoie de o esplanadă, de un spațiu mare, unde ne întâlnim, unde ne vedem. Acum avem acest spațiu, într-un fel, spațiul Gării de Nord, dar care nu este unul viu, este separat de gară de șase benzi de circulație. Trebuie să readucem acest spațiu deschis în fața gării, să mutăm zona rutieră departe de gară. Deja vom avea un spațiu în care oamenii vor putea respira, în care oamenii să vină, să fie un spațiu social.

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1

Ministrul Transporturilor a arătat că în acest proiect trebuie implicată și Primăria Capitalei, fiind vorba de bulevarde, parcul din fața gării și Muzeul CFR. "Întreaga zonă are mult potențial, trebuie o viziune, poate facem un concurs internațional", afirmă Cătălin Drulă, potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Sectorului 1.

Cum rămâne cu magazinele de la metrou? Drulă: „Am semnat dispozițiile de desființare”

O altă discuție a atins situația spațiilor comerciale de la metrou, desființarea construcțiilor ilegale din stațiile aflate pe raza Sectorului 1. Înregistrarea a fost realizată vineri seară.

"Chiar astăzi, acum câteva ore (n.red vineri), am semnat dispozițiile de primar pentru a desființa aceste spații comerciale. Construcții ilegale. Am semnat să fie desființate", afirmă primarul Sectorului 1. "Vrem în primul rând legalitate. Vrem stații de metrou sigure și moderne", a mai declarat Clotilde Armand.

Ministrul Transporturilor a explicat că este vorba de construcții care nu au autorizații de construire și care ocupă domeniul public fără un contract comercial.

"A existat un contract comercial și acela, spun eu, nefericit, și nu în interesul Statului Român și al Metrorex, cu firma sindicatului, dar acel contract a ajuns la termen. Este o formă de asociere care juridic se numește asociere în participațiune. A expirat în 2018. De atunci, doar sindicatul încasează bani în mod ilegal. Mulți dintre acești comercianți sunt victime ale sindicatului.

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor

Primarul Sectorului 1 a mai spus că sunt disponibile mai multe spații pentru a fi oferite comercianților din stațiile de metrou: "Avem o viziune despre ce ar însemna un comerț stradal de calitate."

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri