Angajații români care se reîntorc la birouri vor avea adesea mai mult spațiu la dispoziție și condiții de lucru uneori chiar mai sigure, din punct de vedere sanitar, decât propria locuință, a declarat Ștefan Tudos, Vice President, Genesis Property, în cadrul conferinței ReConstruct, organizată de wall-street.ro.

”Nu vom mai vedea doar 5-6 mp pentru fiecare angajat, în unele cazuri acest spațiu poate chiar se va dubla. Noile reconfigurări ale spațiilor de office vor pune accent pe siguranța angajaților, dar și pe îmbunătățirea colaborării dintre aceștia. Angajații vor va beneficia de un mediu mult mai plăcut când revin la birouri, vor vedea noi tehnologii pe care le-am implementat și cred că întreaga clădire de birouri devine, per ansamblu, mai sigură decât propria locuință, având în vedere măsurile de siguranță sanitară adoptate”, spune Ștefan Tudos.

Robinete touchless, sisteme de monitorizare a calității aerului și a apei, display-uri live care evidențiază zonele aglomerate din clădirea de birouri – acestea sunt doar câteva dintre noile elemente introduse de proprietarii de birouri, în colaborare cu firmele chiriașe, menită să faciliteze revenirea la birou a angajaților.

Clădirea H3 din West Gate Business District - București, ocupată integral de Ericsson, a obținut recent certificarea IMMUNE - Rezilient, devenind prima clădire din lume care a atins cel mai înalt nivel de certificare IMMUNE Building Standard.

Obținerea certificării vine după ce dezvoltatorul de birouri Genesis Property a desfășurat un proces de implementare a mai multor măsuri de siguranță timp de nouă luni. Ca urmare, 119 din cele 135 de măsuri incluse în IMMUNE Assessment Scoring Index au fost implementate cu succes. Investiția totală în certificarea clădirii, care acoperă o suprafață de 15.500 de metri pătrați, s-a ridicat la 375.000 euro, reprezentând 1,4% din valoarea proprietății.

”Este evident că după un an de muncă de acasă nu este ușor să readuci angajații la birou, trebuie să ai argumente pentru a-i convinge să revină. Chiriașii își regândesc acum spațiile de birouri care adesea, până la startul pandemiei, erau concentrate pe eficientizarea costurilor. Evident, angajatorii se gândesc la modele de lucru hibrid și la readucerea angajaților în birouri pentru că de acasă creativitatea este limitată fără acele sesiuni de brain storming cu ceilalți colegi”, a declarat Ștefan Tudos.

Ștefan Tudos a participat la conferința reConstruct Este piața imobiliară pregătită să revină la normal? , organizată de wall-street.ro în parteneriat cu Vastint și Cordia, și cu susținerea SVN România, Genesis Property, Colosseum, Alesonor și Cushman & Wakefield | Echinox.

VIDEO | Conferința reConstruct din 8 iunie 2021. Află direct de la specialiștii din piață la ce să ne așteptăm pe viitor.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri