Volumul lucrărilor de construcţii s-a majorat cu 5,5%, în primele cinci luni ale anului, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, ca serie brută, în timp ce, în funcţie de de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, creşterea a fost de 2,7%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS) și citate de Agerpres.

Statistica oficială relevă faptul că, în perioada 1 ianuarie - 31 mai 2021, ca serie brută, pe elemente de structură a avut loc o creştere la lucrările de construcţii noi cu 12,8%. Pe de altă parte, scăderi s-au înregistrat la lucrările de reparaţii capitale (-11,3%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-6,8%).

Citiți și România și Ungaria, în topul scumpirii costurilor de construcție

De asemenea, pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la clădirile rezidenţiale (+23,9%) şi la construcţiile inginereşti (+0,3%), în timp ce la clădirile nerezidenţiale s-a consemnat o scădere de 0,5%.

Conform INS, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 2,7%, evidenţiată de lucrările de construcţii noi (+8,3%). În schimb, lucrările de reparaţii capitale şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 10,7%, respectiv cu 8,1%.

Pe obiecte de construcţii, o creştere a avut loc la clădirile rezidenţiale (+13,1%), iar în cazul clădirilor nerezidenţiale şi a construcţiilor inginereşti s-a înregistrat o diminuare de 2,2%, respectiv de 0,4%.

La nivelul lunii mai 2021 vs mai 2020, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut pe total cu 6,1%. În acest context, pe elemente de structură s-a înregistrat o creştere la lucrările de construcţii noi (+14,7%). Totodată, lucrările de întreţinere şi reparaţii curente s-au diminuat cu 8,9%, iar lucrările de reparaţii capitale au scăzut cu 7,6%.

În funcţie de obiectele de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile rezidenţiale cu 40,6%, în timp ce construcţiile inginereşti şi clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 4,4%, respectiv cu 1,3%.

Ca serie ajustată, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, lucrările de construcţii s-au majorat pe total cu 7%. Pe elemente de structură s-a evidenţiat o creştere la lucrările de construcţii noi cu 14,8%, însă au fost consemnate scăderi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-10,8%) şi la lucrările de reparaţii capitale (-7,4%).

Potrivit sursei citate, pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la clădirile rezidenţiale (+37,6%), dar a scăzut la construcţiile inginereşti - cu 2.5%, şi la clădirile nerezidenţiale - cu 1,1%.

În acest an, raportat la perioada mai - aprilie, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut atât ca serie brută (-0,7%), cât şi ca serie ajustată (-5,8%).

Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri