Dezvoltatorul imobiliar RE/MAX România transmite că noul val al pandemiei de COVID-19 a determinat o stagnare a prețurilor pe piața închirierilor. În prezent, pentru un apartament cu două camere, prețurile la închiriere variază între 300 și 600 de euro în București, 300 și 550 de euro în Cluj, respectiv 250 și 450 de euro în Timișoara, în funcție de zonă, finisaje și suprafață.

Pentru o garsonieră, chiriașii plătesc între 200 și 350 de euro în București, 200-350 de euro în Cluj și 150-250 de euro în Timișoara.
Cererea pe segmentul chirii rezidențiale a cunoscut în septembrie o creștere de 20% față de anul precedent, cele mai numeroase solicitări fiind la începutul lunii, când planul de învățământ prevedea reluarea școlilor în format fizic.

Însă aceasta a scăzut accentuat spre sfârșitul lunii, când condițiile impuse de pandemie au devenit mai restrictive, iar universitățile au anunțat reluarea cursurilor în mediul online.

În perioada septembrie – octombrie 2021, birourile RE/MAX au înregistrat o cerere comparativă cu aceeași perioadă a anului precedent, dar mult mai scăzută față de anul 2019.

Cele mai căutate tipuri de locuințe rămân, în continuare, apartamentele, urmate de garsoniere și case/vile. Totodată, în ciuda scumpirilor din ultima perioadă, prețul chiriilor s-a menținut relativ constant, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Citeste si:
RE/MAX își extinde rețeaua de agenții imobiliare din Capitală,...
RE/MAX își extinde rețeaua de...

„Principalul factor de schimbare a tendințelor, cu impact direct asupra pieței chiriilor în orașele mari, este reprezentat de evoluția pandemiei și a măsurilor restrictive impuse de autorități”, a declarat Iulian Berghian, director executiv RE/MAX România.

În anul 2020, funcționarea școlilor în online a cauzat scăderea cererii pentru chirii rezidențiale, mai ales în principalele orașe universitare. Cele mai mari schimbări s-au remarcat, însă, pe piața clădirilor de birouri, unde angajatorii, datorită necesității implementării sistemului work from home, au renunțat la spațiile de birouri sau au renegociat în jos chiriile.

În România, RE/MAX are în prezent peste 50 de francize și peste 600 de membri. Planul de extindere la nivel național al RE/MAX România vizează, până în 2023, 110 birouri francizate și peste 1.000 de agenți imobiliari. În Europa, RE/MAX este prezent în 40 de țări, cu peste 2.000 birouri și 26.000 de agenți, continuând să se extindă

Citeste si:
Cumpărarea de locuințe a scăzut în anul 2020
Cumpărarea de locuințe a...
Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri