Se pare că statul acasă i-a făcut pe bucureșteni să realizeze că locuința lor are nevoie de îmbunătățiri, iar în tot contextul pandemic, numărul celor care au luat în calcul reamenajarea casei a crescut.

Conform unei analize derulate de Arcady Studio, un studio de design interior, 40% dintre bucureșteni iau în considerare transformarea întregii locuințe sau cel puțin a unei camere, ca urmare a contextului pandemic. Potrivit aceleiași analize, 59% dintre bucureșteni au trecut deja printr-o transformare a spațiului în care locuiesc, din 2020 până în prezent.

Analiza internă a fost realizată pe locuitori ai Capitalei, cu profil de white-collars, din dorința Arcady Studio de a înțelege cum s-a transformat relația noastră cu spațiul pe care îl locuim, ca urmare a pandemiei. Dintre respondenții la studiul derulat, 54% sunt proprietari ai unui apartament sau ai unei case, iar restul de 46% locuiesc fie în chirie, fie cu părinții sau rudele apropiate.

Provocările bucureștenilor legate de locuința proprie

Potrivit analizei, printre cele mai des menționate provocări pe care bucureștenii le-au resimțit, legat de locuințele lor, în contextul pandemiei, se numără: necesitatea de a avea mai mult spațiu (41%), dorința de a avea spații cu funcțiuni noi (cum ar fi o zonă pentru work from home, un balcon sau o zonă exterioară amenajată – 34%), dorința de a locui mai aproape de natură (11%), respectiv sentimentul de singurătate (5%).

Printre neajunsurile generale frecvent menționate de bucureștenii respondenți ai analizei, au fost amintite următoarele probleme: aglomerarea locuinței, lipsa unui spațiu suficient de mare, lipsa tuturor funcționalităților necesare, respectiv faptul că locuința nu este amenajată modern sau nu îi mai reprezintă în etapa vieții în care se află.

Conform analizei, 56% dintre cei chestionați au precizat faptul că au început să observe mai multe defecte în locuințele proprii, ca urmare a timpului petrecut mai mult acasă. Fie că este vorba despre crăpături ale pereților, zgârieturi ale parchetului sau defecte de orice fel ale finisajelor, acestea au devenit mai evidente în perioada pandemiei.

42% dintre bucureșteni declară că iau în calcul să apeleze la specialiști

Deși percepția generală este că cei mai mulți dintre respondenți s-ar putea descurca singuri atunci când vine vorba despre amenajarea propriilor locuințe, 42% dintre cei chestionați declară că ar apela la un arhitect de interior pentru o amenajare următoare.

De asemenea, majoritatea afirmă că și-ar transforma și mai puternic spațiile pe care le locuiesc, dacă ar avea bugete mai mari la dispoziție. 76% dintre bucureștenii care au răspuns în analiza de față și-ar dori un buget mai generos în acest sens, apreciind în același timp că, deși intenționează să apeleze la un designer care să îi ajute pe viitor, 48% dintre ei consideră că această soluție le depășește posibilitățile financiare pentru moment.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri