Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a transmis pe pagina sa de Facebook că va lansa programul de reabilitare a clădirilor de patrimoniu cu fostul Hotel Dunărea şi Casa Miclescu.

„Mi-am propus ca, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti, să dăm startul programului de reabilitare a clădirilor de patrimoniu din Sectorul 1 cu două imobile simbol care astăzi sunt, din păcate, într-o stare avansată de degradare, fiind practic nişte ruine care nu ne fac deloc cinste. Este vorba despre fostul Hotel Dunărea de pe Calea Griviţei, construit în perioada interbelică şi grav afectat de cutremurul de la 1977 şi apoi Casa Miclescu din bulevardul Kiseleff. De exemplu, în fostul Hotel Dunărea vrem să facem un 'Spaţiu Cultural Municipal'- un centru rezidenţial, educaţional, cultural şi de divertisment dedicat artiştilor şi să amenajăm spaţii expoziţionale", a scris Clotilde Armand într-un mesaj pe pagina sa de Facebook.

Aceasta transmite că sunt Primăria Sectorului 1 este deja în colaborare cu Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic și cu Primăria Capitalei pentru aceste obiective.

„Aceste imobile sunt în prezent proprietate privată. Pentru a le restaura, reabilita și reda comunității locale este necesar, într-o primă etapă, ca ele să fie expropriate pentru cauză de utilitate publică. Din aceste motive, am decis astăzi suplimentarea ordinii de zi a ședinței Consiliului Local de joi, 25 noiembrie 2021, cu cele două proiecte de hotărâre prin care solicităm obținerea acordurilor necesare de la Consiliul General pentru demararea acestor proiecte”, precizează aceasta.

Potrivit lui Clotilde Armand, clădirile de patrimoniu reprezintă cartea de vizită a unei capitale europene.

Sursa foto: Clotilde Armand / Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri