Dezvoltatorul imobiliar Prima Development Group a anunțat că așteaptă autorizarea pentru proiecte care presupun construcția a peste 2.500 de apartamente în București, în condițiile în care compania a înregistrat în 2021 cel mai bun al său în vânzări.

Prima Development Group a înregistrat vânzări record, de peste 250 de milioane de lei, în contextul extinderii proiectelor imobiliare ale dezvoltatorului în București. Numai în Capitală, Prima Development Group a vândut în 2021 200 de apartamente. Totuși, în Oradea, dezvoltatorul a vândut 440 de unități, aducând totalul vânzărilor la 640 de apartamente. Pentru anul 2022, compania estimează că trendul se va menține ascendent, iar numărul apartamentelor vândute va fi mai mare de 700.

Dezvoltatorul a intrat pe piața imobiliară din București în anul 2017, odată cu demararea proiectului Boemia Apartments, vândut integral, și a finalizat la sfârșitul anului 2021 ansamblul Core Timpuri Noi. Cu un număr de 240 de apartamente și reprezentând o investiție de 23 de milioane de euro, circa 88% dintre apartamentele complexului au fost antecontractate încă din faza de construcție. Ansambul Core Timpuri Noi este complexul rezidențial dotat cu cele mai multe stații de alimentare pentru mașinile electrice din Capitală. În portofoliul dezvoltatorului se mai află și proiectele Prima Nufărul, Arena Residence, Panorama Apartments și Green Residence din Oradea.

„Deși 2021 a fost un an destul de complicat pentru segmentul de imobiliare, cu majorări substanțiale ale prețului materialelor de construcții, Prima Development Group a înregistrat anul trecut cifre record din punct de vedere al antecontractelor și contractelor de vânzare-cumpărare semnate. Am avut vânzări de peste 250 de milioane de lei în 2021, un record pentru companie. Extinderea și consolidarea poziției pe piața imobiliară din Capitală reprezintă locomotiva acestei creșteri”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Andrei Moanță, CEO-ul Prima Development Group.

Planuri pentru extinderea în București

Pentru anul în curs, dezvoltatorul imobiliar își propune să demareze încă trei noi proiecte în Capitală și patru în Oradea, fiind în curs de autorizare pentru mai mult de 2.500 de apartamente, după cum subliniază CEO-ul Prima Development Group.

„În Oradea, unde finalizăm în medie 500 de apartamente pe an, există o cerere constantă pentru locuințe marca Prima. Suntem prima alegere pentru cei care vor să cumpere un apartament în acest oraș. Ce ne bucură este creșterea importantă a cifrei vânzărilor pe piața din București. Conform estimărilor noastre trendul ascendent se va menține și în 2022.

Avem planuri ambițioase pentru anul în curs, când prezența noastră va fi mai consistentă pe piața din Capitală. Așteptăm autorizarea a peste 2.500 de apartamente în proiecte noi, în București, în sectoarele 1, 2 și 6, unde am identificat potențial bun de dezvoltare”, a mai spus Andrei Moanță.

Sursa foto: Prima Development Group

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri