Grupul IULIUS a devenit cel mai important dezvoltator din Capitala Moldovei, compania dezvoltând în oraș unele dintre cele mai mari și mai reprezentative proiecte imobiliare din ultimele două decenii.

Dar cel mai complicat pare cel al unui proiect care urmează să fie ridicat de companie în zona centrală a orașului, mai exact zona Palatului Culturii și arterele principale dinspre râul Bahlui.

Proiectul va fi construit într-o zonă care a ridicat mai multe provocări tehnice, prin urmare grupul IULIUS a organizat un concurs internațional de arhitectură invitând unele dintre cele mai mari birouri de arhitectură din lume, UNStudio, Foster+Partners, MVRDV și Zaha Hadid Arhitects, care au proiecte impresionante în toată lumea.

„Aveam un proiect complex și era nevoie de cineva cu expertiză necesară de a rezolva toate provocările unui asemenea proiect. Am invitat cei mai buni oameni din domeniu care să vină cu o propunere care să nu rămână doar o poză, ci să vină cu un proiect care să devină realitate, iar arhitecții din aceste birouri știu ce au de făcut când le ceri asta. Cunosc piața, cunoscut provocările unui proiect complicat”, spune Raluca Munteanu, directorul de dezvoltare al grupului IULIUS.

Concursul a fost câștigat de către UNStudio, un birou internațional de arhitectură, fondat în 1988, de către Ben Van Berkel și Caroline Bos. Cu birouri în Amsterdam, Frankfurt, Shanghai, Hong Kong, Dubai și Melbourne, echipa a lucrat, până în prezent, la peste 120 de proiecte, realizate în 41 de țări, precum clădiri de birouri, rezidențiale, muzee, dar și masterplanuri urbane.

Probabil printre cele mai importante repere ale acestui birou de arhitectură sunt Mercedes-Benz Museum din Stuttgart, ce reprezintă o atracție în sine pentru turiști, sau terminalul central de transport public din Arnhem (Olanda), care este și un exemplu excelent pentru proiectele de infrastructură în reamenajare.

Biroul s-a făcut remarcat și pentru designul arhitectural al rețelei de metrou Doha, din Qatar, precum și pentru principalele proiecte de ultimă generație, cum ar fi sediul Booking din Amsterdam, sau proiecte mixed-use, cum este Four Frankfurt, care sunt, în prezent, în construcție.

Conștienți că proiectul Palas Rezidențial va fi ridicat într-o zonă cu o bogată încărcătură istorică, arhitecții de la UNStudio au venit cu o viziune care să creeze un spațiu care să facă o punte peste timp.

Dincolo de aceste aspecte, au avut și unele obiective importante de îndeplinit, pentru a veni cu o propunere viabilă și care să câștige aprecierea juriului.

Aceste obiective au fost:

URBANISTICE:

  • Integrarea spațială a proiectului în ansamblul urbanistic-arhitectural al Pieței Palatului Culturii și reconfigurarea laturii de vest a acestuia.
  • Realizarea unei conexiuni spațiale pietonale între zona înaltă a Pieței Palatului Culturii și zona joasă a cartierului Sf. Andrei.
  • Generarea unor perspective favorabile pentru arterele Anastasie Panu și Palat.

ARHITECTURALE:

  • Elaborarea unui model de arhitectură contemporană la cele mai înalte standarde - un nou punct de reper pentru oraș.
  • Realizarea unor clădiri care promovează calitatea și reprezentativitatea, adecvate amplasamentului ultracentral.
  • Activarea socială a dezvoltării prin optimizarea relației dintre spațiile publice exterioare, spațiile comerciale, de servicii și cele cu destinație socio-culturală.

ECONOMICE ȘI SOCIALE:

  • Valorificarea și activarea unui areal subutilizat și inactiv printr-o nouă dezvoltare cu impact în calitatea vieții, care va crește valoarea zonei și va genera oportunități de regenerare urbană.
  • Spațiile cu acces public și spațiile socio-culturale vor genera un nou pol de atractivitate pentru oraș.

ECOLOGICE:

  • Noua dezvoltare va deveni un exemplu de bune practici și din punct de vedere al construirii responsabile față de mediu.
  • Vor fi respectate cerințele sistemelor internaționale de clasificare pentru clădirile „verzi”.
  • Va fi unul dintre primele proiecte din România care va satisface criteriile nZEB.

De ce a fost ales acest proiect

Îndeplinind cele mai multe dintre criteriile stabilite, juriul a ales varianta UNStudio explicând că soluția volumetrică este cea mai aplatizată dintre toate propunerile, construind un plan de relaționare cu orizontul orașului, care este în același timp și o amplificare a platoului pieței Palatului Culturii.

Proiectul oferă, astfel, o experiență de 360 de grade către silueta Iașului și peisajul urban. Totodată, masa construită a fost optimizată prin prelucrări diagramatice rezultate din rațiuni de însorire, de flexibilitate a structurii și a organizării rezidențiale, oferind spații diverse, cu accese distincte. Locuitorii beneficiază de spații comune și de depozitare suplimentară în zona subsolurilor.

Juriul a remarcat și un echilibru consistent între conceptul bazat pe metafora orizontului și rezolvările tehnice avansate, care pregătesc ansamblul pentru o certificare de clădire verde.

Înrămarea perspectivelor spre principalele monumente este o tehnică reușită, care fragmentează baza ansamblului în șase corpuri distincte, asigurând permeabilitatea la nivelul pietonilor și permițând traseele de parcurgere a spațiilor. Se realizează, astfel, o adevărată cameră urbană, care devine o destinație atractivă, atât pentru public, cât și pentru rezidenți. Atmosfera propusă este complexă, diferită și generoasă, cu o multitudine de planuri suprapuse în care natura și arhitectura contemporană creează spații de relaxare pentru toate categoriile de utilizatori ai locului.

Proiectul este foarte deschis prin flexibilitate pentru adaptări în timp, atât a locuințelor, cât și a spațiilor publice.

Din perspectiva sustenabilității, s-a oferit o variantă structurală alternativă pentru volumul rezidențial, bazată pe soluții din lemn, pentru o amprentă de carbon minimă.

Când vor începe lucrările

Potrivit Ralucăi Munteanu, munca la acest proiect abia acum începe, deoarece, în urma concursului abia a fost adjudecat câștigătorul contractului de arhitectură pentru Palas Rezidențial. Grupul va trebui să autorizeze proiectul. Data de începere a construcției depinde acum de perioada în care IULIUS trebuie să obțină toate autorizările necesare.

Încă nu a fost stabilită nici valoarea investiției locale, deoarece costurile vor fi calculate și funcție de necesitățile dezvoltării unui asemenea proiect care include și elemente de infrastructură publică, nu doar elementele dezvoltării private.

Va conta mult și ce alte modificări ar putea suferi proiectul față de varianta propusă în concurs, dar, per total, grupul IULIUS intenționează să rămână cât mai aproape de varianta originală a proiectului imaginat de arhitecții de la UNStudio.

Sursa foto: UNStudio / IULIUS

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri