Piața imobiliară din România a început să fie atractivă pentru ucrainenii care au fost nevoiți să se refugieze din cauza războiului din țara lor, iar acum au început să investească bani în proprietăți la noi în țară, iar pe plan local a apărut deja și o agenție imobiliară cu capital româno-ucrainean.

Luna martie a acestui an a schimbat planurile întregii lumi dar, mai cu seamă, ale poporului ucrainean. Potrivit Poliției de Frontieră, peste 2 milioane de cetățeni ucraineni au trecut granița cu România. Mare parte dintre ei se adăpostesc aici pe perioada conflictului însă, la fel de mulți au luat decizia de a rămâne definitiv în țara noastră.

Sute de mii de ucraineni au închiriat imobile la începutul primăverii iar acum încep să investească în real estate, piață care în România are un randaent anual de 5-6%, printre cele mai profitabile din Europa.

New City Romania este prima agenție imobiliară româno-ucraineană care activează pe piața din România și colaborează cu ansambluri rezidențiale precum Cosmopolis, Greenfield, Aqua City, City Point, Luxuria Residence, Nusco City, Win Herăstrău, Up-Site, City Gardens, Confort Nord, Herăstrău Boutique, My Corbeanca, New Point, Onix Park, Elements by the Lake sau Avangarde Forest.

Cine sunt ucrainenii care bagă bani în imobiliarele din România și câți bani cheltuie

Potrivit agenției imobiliare New City Romania, mulți dintre ucraineni vor să-și protejeze banii și au ales să-i investească achiziționând apartamente, fie să locuiască în ele, dar și cu scop investițional pentru revânzare, încercând să profite de schimbările legate de legislația TVA de anul viitor.

„În această vară, văzând că războiul este departe de a se încheia, am luat decizia de a intra pe piața imobiliară din România datorită cererii din partea investitorilor ucraineni care au vrut să își securizeze capitalul deținut. Ucrainenii care investesc în România sunt de trei tipuri. În primul rând, sunt cei care caută apartamente pentru că își doresc să rămână aici, dispun de un buget de 60-70 mii euro din care cumpără studiouri sau apartamente cu un dormitor.

Pe de altă parte, îi avem pe cei care au bani economisiți și caută să genereze venituri pasive din cumpărarea și închirierea unor apartamente cu 2 sau 3 camere. În plus, al treilea tip de investitori caută apartamente între 90 – 140 mii euro pentru care plătesc un TVA de 5% anul acesta și pe care să le revândă în viitor, pentru că, odată cu modificarea TVA-ului, va crește și prețul apartamentului”, a declarat, într-un comunicat remis redacției, Denys Sedakov, partener New City Romania.

Cumpărătorii ucraineni au între 30 și 70 de ani. Cei mai mulți au deja copiii sau nepoții în România și își doresc să le asigure stabilitate. De asemenea, unii dintre ei lucrează remote ori și-au găsit deja job-uri aici și nu vor să mai trăiască în chirie.

„Sunt multe situații complicate pe care le-am întâlnit. Multe femei vor să rămână împreună cu familiile lor în Ucraina, nu vor să se mute, însă bărbații insistă să plece într-un loc sigur, adică în România. Alți ucraineni ne sună din alte state europene spunând că vor să se stabilească în România pentru că este mai aproape de casa lor, condițiile de vânzare sunt mult mai bune și, chiar în ideea că se va termina războiul, perioada reconstrucției țării va fi oricum una de durată și preferă să fie aproape. În general, actele de vânzare-cumpărare le fac soțiile, care sunt deja aici”, povestește și Dumitru Mocanu, partener New City Romania.

Principalele motive care atrag investitorii ucraineni sunt prețurile asemănătoare cu cele din Ucraina, din perioada pre-război; condițiile ușoare pentru ucraineni în ceea ce privește obținerea unui permis de ședere temporară și deschiderea conturilor bancare; fiabilitatea ridicată a investițiilor spre deosebire de cea ucraineană, la cumpărarea unei proprietăți în rate; distanța de la Kiev la București este de aproximativ 1.000 km.

New City Romania a fost fondată de Denys Sedakov și Dumitru Mocanu, care s-au cunoscut în perioada în care comunitățile din România ajutau refugiații de război. Partenerul ucrainean are 27 de ani de experiență în vânzarea de bunuri imobiliare, dintre care ultimii 8 ani au fost în vânzarea de complexe rezidențiale noi și spații comerciale (site-ul companiei ucrainene este ncd.com.ua). Volumul vânzărilor în Ucraina, pentru 2021, este de peste 42 de milioane de euro. Partenerul român are 15 ani de experiență în marketing și vânzări pe piețele locale și internaționale, consultanță și management.

Sedakov, afaceri în România ca să poată trimite ajutoare acasă

Despre Denys Sedakov, partener New City România are o experiență de peste 27 de ani în sectorul de imobiliare, Denys Sedakov deține în Ucraina, din 2014, compania New City Developers, specializată în vânzarea de clădiri noi și dezvoltarea de proprietăți imobiliare în Kiev, Dnipro, Zaporojie și Harkov. La sfârșitul lunii februarie, când conflictul cu Rusia a pornit fulminant, Denys și familia s-au adăpostit din calea rachetelor în casa unui prieten din Kiev.

Sursa foto: New City Romania

Până în martie, a ajutat militarii săpând tranșee la intrarea în oraș. Decide să își trimită soția și copiii în România, pentru siguranță și să se înroleaze în armată. Pentru că nu avea experiență militară și trei copii în grijă, statul amână înrolarea lui până în iulie 2024, când fata cea mare împlinește 18 ani. Chiar și din România, își sprijină financiar prietenii ce servesc Forțelor Armate ale Ucrainei și se implică în activități de ajutor umanitar.

Organiează transporturi de la granițele Ucrainei și a escortat primul lot de marfă trimis în ajutorul ucrainenilor prin toate punctele de control, până când marfa a fost predată militarilor. În continuare, ajută la achiziționarea de muniții și medicamente care nu sunt disponibile în Ucraina.

Celălalt partener este Dumitru Mocanu, cofondator al agenției, originar din Republica Moldova. Are peste 12 ani de experiență în marketing și vânzări pe piețele locale și internaționale, 6 ani de experiență în consultanță, training în vânzări și management, 3 ani de experiență în managementul proiectelor într-o multinațională. Odată cu declanșarea războiului la granița de nord, Dumitru s-a implicat activ în ajutorarea refugiaților ucraineni.

Sursa foto: New City Romania

Originar de peste Prut și vorbitor de limba rusă, Dumitru a ajutat refugații să își găsească un loc în care să se adăpostească până se calmau lucrurile. A strâns în jurul lui o comunitate mare de vecini din complexul rezidențial în care trăiește împreună cu care au oferit ajutor pentru zeci de familii, mame și copii.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri