Acum ceva timp în urmă, programul de muncă fix de opt ore, de luni până vineri, era normă pentru fiecare companie. Odată cu venirea pandemiei, angajații și angajatorii au aflat însă că pot lucra și de acasă, atât remote, cât și hibrid.

Astfel, dinamica și felul muncii s-au schimbat, iar spațiile de lucru trebuie gândite conform realității actuale. Angajații vor de la job mai mult decât un salariu atractiv, iar spațiul de lucru are un rol important pentru mulțumirea acestora. Descoperă cum trebuie să arate viitorul spațiilor de muncă, dar și cum trebuie să te pregătești ca manager.

Sustenabilitatea

Sustenabilitatea este un subiect pe care managerii trebuie să îl abordeze în construirea și definirea spațiilor de lucru. Un mod sustenabil de muncă îi încurajează și pe angajați să dezvolte un comportament benefic pentru mediul înconjurător. Când locul unde își desfășoară activitatea este proiectat în așa fel încât să susțină natura, atunci și viitorul afacerii este unul sănătos.

Alt mijloc prin care managerii pot să aducă sustenabilitatea cât mai aproape de spațiile de lucru este să asigure mobilier reciclat în fiecare încăpere. De asemenea, se caută modalități care să încurajeze reciclarea selectivă.

Spațiile de relaxare și well-being

Modul de lucru hibrid obligă regândirea spațiului de lucru și aducerea în birou a unor elemente de confort și design care îi îndeamnă pe angajați să se simtă cu adevărat ca acasă.

Biroul trebuie să devină o prelungire creativă a casei, astfel încât trecerea de la muncă la birou să se facă natural și firesc. Prin urmare, în cadrul biroului, este esențial să existe spații de relaxare și well-being, gândite tocmai să aducă angajaților maximul de confort.

De asemenea, 4 din 5 angajați români consideră că interacțiunea alături de colegi crește nivelul de cooperare în echipă, conform unui sondaj realizat de Genesis Property, compania antreprenorului Liviu Tudor.

Flexibilitatea programului și a spațiilor

Astăzi definim munca prin flexibilitate, atât în ceea ce privește programul, dar și spațiile de muncă. Angajatul modern își dorește să aibă libertatea de a lucra de oriunde, un lucru benefic atât pentru randament, dar și pentru starea de bine.

În cadrul companiilor este esențial să existe programul de muncă flexibil, prin care angajații își pot alege intervalul dorit în care să muncească, dar să aibă și posibilitatea de a lucra din orice loc. Aceste posibilități vin ca un plus atât pentru ei, dar și pentru întreaga companie. Iată de ce:

  • Rata de retenție va crește, angajații simțindu-se motivați să rămână perioade lungi de timp într-un loc unde le sunt ascultate nevoile.
  • Atragerea noilor talente va fi considerabil mai ușoară, prin oferirea muncii flexibile.

Percepția asupra birourilor trebuie să se schimbe, pentru a încuraja calitatea muncii și productivitatea angajaților. Dacă îți dorești să aduci o schimbare în mediul antreprenorial, ia în considerare sfaturile de mai sus pentru regândirea spațiilor de muncă și fii sigur că vei atinge rezultate bune, pe termen lung.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri