Daca pana la inceputul anului, pretul de inchiriere pentru locuintele de lux din zonele centrale ale Bucurestiului se situa intre 1.500 si 5.000 euro/luna pentru apartamente si intre 3.000 si 8.000 euro/luna pentru vile, acum se poate observa o scadere a acestora intre 5 - 30% in functie de locatie si calitatea finisajelor, sustin reprezentantii companiei de consultanta imobiliara Regatta.
„Anul 2007 a fost momentul de varf al ascensiunii pietei de inchirieri rezidentiale si relocari. Aparitia tensiunilor financiare la nivel international si-a facut insa simtita prezenta pe piata imobiliara locala prin aparitia unui proces de departajare al locuintelor destinate inchirierii. Acum se pune foarte mult accent pe calitatea si locatia imobilelor, dar mai ales pe imprejurimi, privelistea oferita, spatiul verde si facilitati. Preturile au inceput sa difere in functie de acesti factori fundamentali si, in acelasi timp, sa se tempereze”, a declarat Bogdan Barbulescu, real estate broker in cadrul departamentului Residential Rental & Relocation al Regatta.

Zonele consacrate ca fiind cele mai cautate pentru inchirieri au ramas aceleasi : Dorobanti – Primaverii, zona Parcului Herastrau, apoi zona Floreasca si o zona relativ noua, Baneasa – Iancu Nicolae.

„Daca pana la inceputul anului 2008 pretul de inchiriere se situa intre 1.500 si 5.000 euro/luna pentru apartamente si intre 3.000 si 8.000 euro/luna pentru vile, acum se poate observa o scadere a acestora intre 5 - 30% in functie de locatie si calitatea finisajelor, acolo unde o corectie a pretului este justificata", a subliniat Barbulescu.

Potrivit acestuia, in sectorul pietei de inchirieri pentru locuintele de lux, clientii vizati sunt in proportie de 90% expati si 10% romani. Un procent de 80% dintre expati sunt persoane angajate in companii internationale de mari dimensiuni, multinationale, care isi pot permite o astfel de proprietate peste medie.

"De aproximativ doi ani, a inceput sa se contureze o nisa de 10% romani interesati de piata inchirierilor rezidentiale si relocarilor, rivalizand cu target-ul majoritar de expati. Acestia sunt in special oameni de afaceri sau/si angajati de top in multinationale care sunt caracterizati de mobilitate, periodicitatea schimbarii zonei de actiune neimpunand necesitatea achizitionarii unei proprietati rezidentiale" a mai spus brokerul Regatta.

In ceea ce priveste evolutia acestui segment de piata, se observa primele semne ale maturizarii (numar ridicat de oferte, departajarea si corectarea preturilor in cazul locuintelor supraevaluate din piata), motiv pentru care consultantii Regatta estimeaza o asezare a preturilor.

"Cel mai probabil, in primul semestru al anului 2009, acest lucru va deveni evident. Un factor important care isi va pune amprenta asupra pretului de inchiriere va fi si situatia economica mondiala din prezent", a incheiat Bogdan Barbulescu.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri