A fost înregistrat al cincilea caz de deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19), potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

Este vorba de un bărbat, de 71 ani, din Suceava, confirmat pozitiv pe data de 23.03.2020, internat la Spitalul Județean Suceava din 21.03.2020.

Persoana a fost internată anterior în secția de cardiologie unde este posibil contact cu pacienta transferată la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.

23 martie, 143 de noi cazuri de îmbolnăvire

Până astăzi, 23 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 576 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 576 de persoane confirmate pozitiv, 73 au fost declarate vindecate și externate (51 la Timișoara, 17 la București, 3 la Craiova, unul la Constanța și unul la Iași).

Până astăzi, 23 martie, 4 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din București, Craiova Iași și Suceava, au decedat.

Citeste si:
Bucureștiul mai are doar șase paturi libere în secțiile ATI
Valul patru în România |...

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 143 de noi cazuri de îmbolnăvire.

Unul dintre cazuri este cel al unui deținut care în data de 11 martie a.c., a fost transportat de la Poliția Capitalei la Penitenciarul-Spital București-Jilava pentru probleme medicale. În urma testării realizate astăzi, 23 martie, acesta a fost diagnosticat pozitiv cu noul coronavirus (COVID-19). Precizăm că deținutul a fost izolat încă de la momentul încarcerării, iar la testarea realizată în data de 11 martie a.c., pentru depistarea unei posibile infecții cu COVID-19, rezultatul a fost negativ.

Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 5 ani și 76 de ani.

La ATI, în acest moment, sunt internați 15 pacienți, din care 7 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Citeste si:
BREAKING Coronavirus 25 august | România a depășit 80.000 de cazuri
Coronavirus 25 august |...

CORONAVIRUS | Noi măsuri restrictive în România

În contextul răspândirii epidemiei cu COVID-19, precum și a faptului că românii nu respectă recomandarile de izolare și respectare a carantinei, autoritățile au înăsprit măsurile de siguranța.

Astfel, cabinetele de mediciă dentară și-au suspendat activitatea, cu excepția cazurilor de urgență maximă. Centrele comerciale, cu excepția magazinelor alimentare, își suspendă activitatea. Este vorba despre mall-uri, care se închid. Rămân deschise doar hypermarketurile și magazinele alimentare.

Ordonanța limitează și deplasările. Astfel, se evită formarea unui grup (prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună) și sunt recomandate ieșirile În intervalul orar 06.00 – 22.00, doar în anumite situații:

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice

Citeste si:
Bulgaria, prima zi fără decese cauzate de COVID-19, din septembrie...
Bulgaria, prima zi fără...

În intervalul orar 22.00 – 06.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la art. 4 (mai sus).

De asemenea, se restricționează intrarea străinilor în România, cu excepția situației în care aceștia tranzitează teritoriul României, pe culoare de tranzit, organizate prin înțelegeri cu statele vecine. Exact cum cetățenii români tranzitează acum Ungaria.

Totodată, autoritățile administrației publice locale au obligația să identifice și să țină evidența persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, și să asigure sprijin acestora în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuințelor.

Nu în ultimul rând, slujbele religioase se fac online.

Sursa foto: SamaraHeisz5 / Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ivona Stog
 Ivona este editor web la wall-street.ro din februarie 2018.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri