Telemedicina: o adaptare necesară astăzi!

În plină pandemie de coronavirus, cum procedăm cu toate celelalte afecțiuni care nu necesită spitalizare pentru diagnosticare și tratament? În formă acută sau cronică, aceste afecțiuni nu ne așteaptă să ieșim din situația de urgență și ne cer soluții adaptate chiar de astăzi. Expunerea pacienților și a medicilor la deplasări și întâlniri în persoană atrage exact riscurile pe care încercăm cu toții să le prevenim în această perioada. Ieși din casă pentru o rețetă de insulină și nu știi cu ce te întorci!

Un semnal de alarmă tras de experții de la Filip & Company și susținut de wall-street.ro.

Comunitatea medicală a avertizat deja că pacienții cu afecțiuni preexistente, precum și cei în vârstă prezintă cel mai mare risc de complicații în cazul infectării cu COVID-19. Iar medicii din ambulatoriu nu au în acest moment acces la măsurile și echipamentele de protecție absolut necesare pentru a reduce riscul propriu de contaminare.

Răspunsul necesar există și se numește telemedicina.

Telemedicina în forma înțeleasă și practicată în sistemul canadian este furnizarea de expertiză medicală în scopul diagnosticării și îngrijirii pacientului cu ajutorul telecomunicațiilor și tehnologiei informației în care pacientul și furnizorul sunt separați la distanță. Telemedicina include furnizarea de patologie, imagistică medicală și servicii consultative pentru pacienți. Acesta poate fi furnizat prin utilizarea telefonului și a telefoanelor mobile, prin e-mail, conferințe video și audio, monitorizare la distanță și proceduri telerobotice.

Citeste si:
Inteligența artificială și telemedicina grăbesc consultațiile...
Medicina, pe ”pilot automat”...

Organizația Mondială a Sănătății a adoptat anul trecut primul draft privind o Strategie Globală privind Medicină Digitală și recomandă tuturor statelor să adopte propria strategie în acest domeniu, văzută că o modalitate de a asigura dreptul universal la asistență medicală.

La acest moment medicii din România nu pot să practice medicina la distanță în ambulatoriu – principalul impediment fiind însă de natură legislativă.

Există numeroase raționamente care au întârziat adoptarea reglementărilor privind telemedicină în România – dar acesta este un moment de criză majoră, în care ezitările și precauțiile anterioare trebuie re-evaluate. Fiindcă acum avem nevoie de asistență medicală efectivă, ceea ce include diagnostic și prescripție de tratament, în condiții care nu expun nici pacienții și nici medicii la riscul infectării cu COVID-19. Să utilizăm tehnologia care ne permite continuarea serviciilor medicale în ambulatoriu și scăderea presiunii asupra sistemului spitalicesc.

Facem apel la Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență să adopte reglementarea excepțională temporară necesară pentru a permite medicilor din ambulatoriu să consulte și să evalueze pacienți de la distanță și să prescrie medicamente prin rețete on-line pentru medicamentele necesare care să fie ridicate direct din farmacii.

Citeste si:
Noi modificări legislative privind Kurzarbeit
Noi modificări legislative...

Să avem încredere în medicii din ambulatoriu, în responsabilitatea lor, în profesionalismul lor și în devotamentul lor pentru pacienți!

Să dăm o șansă pacienților din România să își continue viață fără expunerea la riscuri suplimentare și să garantăm dreptul la ocrotirea sănătății în formă accesului la asistență medicală necesară!

Sursa foto: Shutterstock.com
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri