Pe perioada pandemiei, majoritatea cabinetelor de medicina familiei (99.1%) au oferit consultații la distanță, potrivit unui sondaj realizat de Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie la începutul lunii mai. De asemenea, 96.3% dintre cabinetele de medicina familiei au acordat consultații care anterior erau solicitate și accesate de pacienți la alte niveluri de asistență medicală (ambulator/ policlinică/ spital).

Sondajul a urmărit analizarea activității cabinetelor de medicină de familie pe durata stării de urgență generată de pandemia COVID-19.

Cei mai mulți medici de familie români (98.4%) au luat măsurile recomandate de Organizația Mondială a Sănătății pentru asigurarea triajului epidemiologic și pentru a evita staționarea pacienților în spațiile închise din zonele de așteptare de la nivelul cabinetelor. De asemenea majoritatea cabinetelor au rămas deschise pe durata stării de urgență (99.6%) iar cele mai multe au extins intervalul orar în care au preluat apeluri telefonice prin numerele de telefon pentru programări (52.6%). Un procent semnificativ (29%) au preluat apeluri telefonice inclusiv în weekend.

Vezi și cum vor arăta serviciile medicale post-covid | Director general Medicover: Să lăsăm „competiția” pe mai târziu și să nu facem acțiuni hazardate

Telefonul, cel mai utilizat în consultațiile medicale la distanță

Medicii de familie și asistenții medicali au informat pacienții despre contextul epidemiologic deosebit și le-au recomandat, conform dispozițiilor autorităților, amânarea consultațiilor de rutină, a internărilor și investigațiilor paraclinice în măsura în care acestea nu au fost absolut necesare și au putut fi amânate fără a periclita starea de sănătate (99.7%). În același timp, 96.3% dintre cabinetele de medicina familiei au acordat consultații care anterior erau solicitate și accesate de pacienți la alte niveluri de asistență medicală (ambulator/ policlinică/ spital).

Vezi și: Expert în virusologie, despre viața românilor după 15 mai. Ar trebui să ne facem planuri de vacanță?

Consultațiile la distanță, nou introduse de Casa Națională de Asigurări de Sănătate din data de 30 martie, au fost oferite de majoritatea cabinetelor de medicina familiei (99.1%). În privința mijloacelor de comunicare la distanță utilizate de medicii de familie pentru a oferi consultații pacienților care au optat pentru această modalitate de consultație, telefonul a fost utilizat de 97.9% dintre medicii de familie, alături de aplicații de tipul Whatsapp/Skype (87.8%) și e-mail (76.1%). Aplicații sau platforme dedicate pentru consultații la distanță/telemedicină au fost utilizate de doar 7.9% dintre medicii de familie, procent explicat însă și prin necesitatea ca și pacienții să instaleze și/sau utilizeze aceste aplicații/platforme dedicate.

Citește și: Coronavirus | Cum ne tratăm în timpul crizei COVID-19. Serviciile de consultanță online și aplicațiile, la mare căutare

Cu toate aceste, numărul total al consultațiilor acordate în luna aprilie 2020 de cabinetele de medicina familiei, comparativ cu luna aprilie 2019, a fost scăzut (79.4%) sau s-a menținut la același nivel (14.9%). Un procent mic dintre respondenți a observat o creștere a numărului total de consultații, comparat cu aceeași perioadă a anului trecut (5.7%).

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri