Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a decis că se impune purtarea mijloacelor de protecţie a gurii şi a nasului în spaţiile publice de către toţii cetăţenii din judeţ, se arată într-o informare transmisă de Prefectura Galaţi.

Potrivit sursei citate, decizia intră în vigoare începând de luni şi se aplică în spaţii publice, precum spaţiile comerciale, pieţe, instituţii publice, şantiere, scrie Agerpres.

Aceeaşi sursă precizează că nu este obligatoriu ca aceste mijloace de protecţie să fie măşti medicale. Se pot folosi eşarfe, măşti din pânză sau orice alte tipuri de protecţie care să acopere nasul şi gura. Aceste mijloace sunt menite să îi protejeze pe cei din jur, în cazul în care o persoană ar putea fi infectată, dar fără să prezinte simptome.

De asemenea, persoanele din conducerea spaţiilor publice amintite au obligaţia să se asigure că angajaţii şi vizitatorii/clienţii pun în aplicare măsura CJSU Galaţi.

Sursa foto: Photo by Ani Kolleshi on Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri