MedLife a semnat un acord cu Abbott Diagnostics pentru a achiziționa peste 500.000 teste pentru detectarea anticorpilor. De asemenea, compania anunță că are capacitate să proceseze până la 1 milion de teste din ser pentru detectarea anticorpilor IgM și IgG și de până la 350.000 de teste RT PCR până la finalul anului.

Ca urmare a derulării studiului privind imunizarea naturală a populației pentru COVID 19, reprezentanții companiei au convingerea că testarea serologică pe populații mari ar putea fi o soluție fiabilă, care va ajuta România să-și repornească economia.

Testarea serologică pentru anticorpi este viabilă. Acest lucru înseamnă că se pot testa rapid și la costuri mai mici un număr mult mai mare de cadre medicale. Mai mult, această testare se poate extinde și la nivelul populației, în special în zonele relativ izolate, respectiv în rândul persoanelor cu risc scăzut de contact. În felul acesta, prin determinarea anticorpilor IgM se pot demara rapid anchete epidemiologice și testare RT-PCR în focarele identificate. Nu trebuie să uităm că, este posibil ca pacienții identificați cu IgG să aibă imunitate pe termen mai lung, dar acest lucru nu-l putem dovedi decât testând periodic pacienții în lunile următoare. Credem cu tărie că testarea serologică poate fi folosită pe scară largă pentru orientarea diagnosticului, fiind o metodă cu implicații importante în evaluarea prevalenței infecției cu SARS CoV 2 și, în plus, ar putea ajuta la elaborarea unor strategii de relaxare a măsurilor de distanțare socială și implicit la relansarea economiei românești”, a declarat Mihai Marcu.

Citește și: Studiu MedLife: Cel mai probabil populația nu are imunitate dobândită natural pentru COVID 19. Care sunt soluțiile pentru a putea reporni economia

“Anunțăm pe această cale faptul că am semnat deja un acord cu Abbott Diagnostics pentru a achiziționa și procesa în laboratoarele noastre peste 500.000 de teste în vederea detectării anticorpilor pentru COVID 19, capacitatea totală de procesare fiind de 1 milion de teste până la finalul anului. Vom testa personalul nostru medical și non medical, angajații companiilor partenere pentru a le ajuta să își reia activitatea în siguranță, vom merge în comunițăți expuse și vom testa inclusiv la cerere. În situațiile în care vom identifica focare, vom face testări RT PCR. Avem o șansă să repornim economia și, în calitate de lider de piață, vrem să punem umărul la combaterea pandemiei. Putem procesa până la 350.000 de teste RT PCR și până la 1 milion de teste din ser pentru detectarea anticorpilor dacă va exista cerere. Până la elucidarea informațiilor legate de nivelul de protecție oferit de anticorpii dobândiți după infecția naturală, atragem atenția asupra respectării cu strictețe a măsurilor de protecție inclusiv de persoanele care sunt depistate cu anticorpi IgG pozitivi anti-SARS CoV-2. Așa cum am spus anterior, măsurile de izolare luate de către autorități au fost extrodinar de bune, având un număr redus de persoane infectate la nivel național față de alte țări. Inclusiv acest studiu dovedește că populația României nu a dobândit imunitate aproape deloc. Pe această cale, dorim sa facem apel către populație să se izoleze, sa stea în continuare acasă dacă se poate și, să se protejeze în deplină conformitate cu dispozițiile Guvernului, ale Președenției, ministerelor și agențiilor implicate. Faptul că datele noastre evidențiază un risc redus de infecție cu SARS CoV 2 în rândul persoanelor analizate prin respectarea măsurilor individuale de protecție, și prevalența este mai mică decât se estima inițial, nu reprezintă sub nicio formă un îndemn către populație de a se proteja mai puțin și nicio recomadare către niciun fel de autoritate de a ridica restricțiile impuse în ultimele 2 luni. Instituțiile statului au informația agregată la nivel național și sunt singurele în măsură să decidă într-o situație de o asemenea anvergură”, a mai spus Mihai Marcu.

Studiul pentru evaluarea imunizării naturale a populației s-a derulat în perioada 24 martie – 21 aprilie, în rândul personalului medical și auxiliar propriu, fiind primul proiect în regim de studiu derulat de MedLife la o scară atât de mare. În perspectivă, compania intenționează să replice studiul pe cohorte mai expuse pentru a putea determina mai exact diferența de timp de identificare a infecției între PCR și apariția anticorpilor de tip IgM și IgG.

“Vom extinde acest studiu urmând să îl facem în dinamică inclusiv asupra valorilor IgM și IgG depistate atât pentru pacienții confirmați cu PCR pozitiv cât și pentru alți subiecți cu PCR nedetectabil pentru a căpăta o imagine mai clară a vitezei de apariție a anticorpilor în cazul infecțiilor cu noul coronavirus, precum și a persistenței imunității pe termen mediu și lung a acestora” a încheiat Mihai Marcu.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri