Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului consideră că evoluția epidemiei ne arată că nu trebuie să ne grăbim cu măsurile de relaxare, conform unor declarații oferite postului de televiziune digi24.

”Răbdarea românilor s-a dovedit una foarte generoasă cu restricțiile autorităților până acum, în mare parte s-au conformat. Sigur că această răbdare are limitele ei. Am încercat să enunțăm diverse scenarii pentru a da speranța că situația va putea fi depășită și că putem reveni gradual la un ritm de viață normal”, a precizat Dancă.

Totuși, acesta precizează că în ultimele zile se observă, probabil pe fondul unei relaxări grăbite în urma discuțiilor legate de posibile măsuri, aparaiția unui număr mare de cazuri noi și de focare.

”Trebuie să fim în continuare vigilenți și să gestionam situația astfel încât să limităm la maxim riscurile posibile. Nu putem să ne grăbim doar din perspectiva răbdării populației să adoptăm măsuri care ne-ar putea întoarce înapoi în situația de a pierde controlul”, precizează Dancă.

Citește și Nelu Tătaru: Aşteptăm pentru octombrie-decembrie al doilea val al pandemiei de coronavirus

Pe masa autorităților există toate scenariile, inclusiv posibilitatea prelungirii stării de urgență, modificarea ei cu o stare de alertă, dar și renunțarea la acestea, decizia finală fiind condiționată de evoluția epidemiei.

Ce spun Raed Arafat și Nelu Tătaru despre relaxarea restricțiilor

Raed Arafat a declarat în urmă cu câteva zile că autoritățile speră ca 15 mai să fie data la care încep să ia decizii de relaxare a restricțiilor, însă acest lucru nu se va întâmpla în cazul în care situația se înrăutățește, fiind în continuare riscul apariției de noi focare

De asemenea, Nelu Tătaru a avut o serie de declarații cu privire la situația actuală în care se află România și mult așteptatele măsuri de relaxare.

"Recomand încă o dată, prudenţă, izolare voluntară, distanţare socială. Mă repet, nu am atins încă vârful. Nu vreau să ne gândim la relaxare, putem spera la o relaxare, dar momentul relaxării ţine foarte mult de felul cum gestionăm zilele de 1, 2, 3 mai şi poate săptămâna viitoare. După sărbătorile pascale, acest week-end este foarte important . Este frumos afară, este ziua mare, există o tradiţie a week-end-urilor de 1 mai, în care lumea ieşea, se întâlnea cu cunoscuţii. Este un 1 mai diferit faţă de alţi ani, dar, mă repet, acest 1 mai trebuie să fie altfel, pentru a avea în anii următori sărbători normale cu cei apropiaţi, cu cei dragi nouă", a mai spus Tătaru.

Până pe 3 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 13.163 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 431 de noi cazuri de îmbolnăvire, dar GCS menționează că numărul cazurilor noi se ponderează cu numărul cazurilor noi anunțate în cursul zilei de 2 mai pe fondul unor decalaje de raportare. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 4.869 au fost declarate vindecate și externate.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri