Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că se aşteaptă că în lunile octombrie-decembrie să fie un al doilea val al pandemiei de coronavirus.

"Aşteptăm pentru octombrie-decembrie un al doilea val, dar ţine foarte mult de cum trecem acest val. Suntem în trei zile care altădată erau o minivacanţă, suntem după două luni în care toată lumea percepe o zi frumoasă ca o răbdare pusă la încercare, dar trebuie să înţeleagă că răbdarea fiecăruia dintre ei este tocmai pentru ei. Un moment al Sărbătorilor Pascale gestionat bine, un moment al perioadei 1-3 mai gestionat bine va însemna şi o speranţă la relaxare şi o speranţă la celelalte valuri de mult mai mică amploare", a spus ministrul Sănătăţii, conform Agerpres.ro.

Citește și Ce spune Alexandru Rafila despre redeschiderea clădirilor de birouri

El a subliniat că suntem încă pe panta ascendentă a curbei şi că, deocamdată, nu ne putem gândi la relaxare.

"Nu mă gândesc la relaxare. Putem spera la relaxare până la data de 15 mai. Suntem pe panta ascendentă a curbei, avem încă cazuri noi, avem încă focare noi, avem decese, persoane în terapie intensivă, persoane pe ventilator, pe suport cardiovascular. Mă repet, izolare voluntară, distanţare socială. Va veni şi momentul când veţi vedea momentul de scădere continuă a numărului de cazuri, a cazurilor din Terapie Intensivă, de scădere a prezenţei la UPU, atunci putem vorbi şi de o relaxare", a spus ministrul Nelu Tătaru.

Ce spune ministrul Sănății despre ”modelul suedez” de combatere a crizei de COVID-19

Întrebat fiind despre românii care ar putea veni în ţară după data de 15 mai, ministrul Sănătăţii a răspuns că aceştia vor intra, ca şi până acum, în carantină.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, s-a aflat sâmbătă la Iaşi, unde a vizitat Spitalul de Neurochirurgie, Maternitatea "Elena Doamna", Maternitatea "Cuza Vodă", Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul de Boli Infecţioase. Anterior vizitei de la Iaşi, ministrul a efectuat o vizită şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri