Linde Gaz, unul dintre cei mai importanți furnizori de gaze industriale și medicinale din România, a montat, începând cu luna martie, un număr important de instalații de distribuție a oxigenului pentru tratarea pacienților cu afecțiuni respiratorii, în special cazuri Covid-19.

„Am reușit să instalăm în timp record rezervoare criogenice pentru oxigen medicinal și instalații de distribuție la spitale desemnate centre de tratare COVID-19. Secțiile ATI din țară s-au pregătit și pentru o eventuală creștere bruscă a necesarului de oxigen pentru tratarea pacienților. Înțelegem preocuparea pentru asigurarea oxigenului medicinal pentru toți pacienții, reușind să oferim soluții adaptate nevoilor fiecărui spital care ne-a solicitat sprijinul”, a declarat Ciprian Islai, Director General Linde Gaz România.

Vezi și: Coronavirus | A trecut ce a fost mai rău? Cifrele arată stabilizarea situației în România

Linde Gaz România a oferit, în acest interval, servicii pentru extinderea rețelelor de distribuție a oxigenului pentru mai mult de zece centre medicale care tratează pacienți cu Covid-19, la care se adaugă montarea unor rezervoare suplimentare, dublarea capacităților de vaporizare sau suplimentarea numărului de butelii.

Am depus eforturi considerabile pentru asigurarea continuității în producția de oxigen medicinal lichefiat în stațiile de îmbuteliere. Procedurile de lucru și echipamentele de protecție au fost adaptate, punând pe primul loc siguranța personalului propriu, personalului medical și a pacienților. Pentru evitarea oricăror sincope în aprovizionarea continuă cu oxigen a spitalelor am pregătit un număr suplimentar de recipiente și am lansat o campanie de colectare a buteliilor de oxigen Linde de la clienții care nu au nevoie de stocuri în această perioadă

Ciprian Islai, Director General Linde Gaz România

Compania a mai livrat peste 50 de ventilatoare mecanice simple către autorități, ONG-uri și firme implicate în susținerea eforturilor medicilor. Specialiștii Linde Gaz România au oferit în același timp personalului medical pregătirea necesară pentru utilizarea conformă a acestor echipamente.

Vezi și: Expert în virusologie, despre viața românilor după 15 mai. Ar trebui să ne facem planuri de vacanță?

Printre spitalele care au trecut printr-un proces de modernizare sau de suplimentare a instalațiilor de aprovizionare cu oxigen medical se numără: Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. Matei Balș, Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, Spitalul Clinic Colentina, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Județean de Urgențe Sf. Spiridon din Iași, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, Spitalul Județean de Urgență Slobozia, Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Municipal Dr. Al. Simionescu Hunedoara sau Spitalul de Pneumoftiziologie din Bacău.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri