Încep lucrările la spitalul de stomatologie construit de Primăria Sectorului 4 pe Șoseaua Olteniței

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, anunţă începerea lucrărilor la spitalul de stomatologie care va fi construit de administraţia locală pe Şoseaua Olteniţei nr. 9A, clădirea urmând a fi inaugurată în mai 2021, scrie Agerpres.

"Sunt extrem de onorat că întreaga comunitate a sectorului 4 a întreprins acest demers extrem de important - şi anume acela de a genera un centru medical cu specific de stomatologie necesar pentru noi, toţi cei din sectorul 4 şi nu numai. (...) Abia aştept să inaugurăm în luna mai a anului următor clădirea care astăzi se găseşte în construcţie", a spus Daniel Băluţă, joi, prezent pe şantierul noii construcţii.

El a menţionat că această investiţie presupune o clădire de 5.000 de mp, dispusă pe două niveluri. "Această parte de construcţie finanţată de Compania Naţională de Investiţii e cifrată la 25 milioane de lei", a afirmat primarul.

A doua etapă a investiţiei e reprezentată de două componente - dotarea spitalului şi construirea unei clădiri cu un un amfiteatru de aproximativ 300 de locuri şi cu spaţii administrative, a adăugat el.

Daniel Băluţă a declarat că dotarea spitalului va costa 16 milioane de lei şi va fi realizată de Primăria Sectorului 4, fiind finanţată printr-un credit de la Banca Europeană de Investiţii.

Citește și: Băluță anunță construcția celui mai mare spital de stomatologie din România

El a precizat că la clădirea cu amfiteatru lucrările vor începe în toamnă, termenul de execuţie fiind de şase luni, iar finanţarea va fi făcută de Primărie.

Daniel Băluţă a declarat că această investiţie vine să le continue pe cele făcute de autoritatea locală la Spitalul "Bagdasar-Arseni", şi anume noua unitate de primiri urgenţe şi Centrul de arşi, despre care a menţionat că vor fi gata în iulie.

Prof. dr. Alexandru Rafila a salutat construcţia unui astfel de centru.

"Eu reprezint România la Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi acolo avem o ţintă legată de accesul la serviciul de sănătate. Serviciile din zona medicinei dentare totdeauna au avut o singură particularitate legată de sectorul privat, care a oferit aceste servicii, iar zonele publice care oferă astfel de servicii sunt extrem de puţine. Cred că este nevoie de un astfel de centru pentru ca oamenii să aibă acces la servicii de medicină dentară într-o zonă publică şi cred că trebuie să schimbăm puţin filosofia şi în România şi să oferim inclusiv în pachetul de asigurări de sănătate o soluţie ca să încurajăm accesul la servicii de medicină dentară", a afirmat Rafila.

Potrivit rectorului UMF "Carol Davila", Viorel Jinga, centrul medical multifuncţional dedicat stomatologiei ce se va construi pe Şoseaua Olteniţei reprezintă un proiect de mare anvergură.

"Asistăm împreună la demararea unui proiect de mare anvergură, Centrul medical multifuncţional dedicat stomatologiei, atât din perspectivă educativă, cât şi curativă, acest rezultat fiind datorat cooperării dintre Primăria Sectorului 4 şi UMF 'Carol Davila' din Bucureşti", a declarat Jinga.

El a spus că facultăţile UMF "Carol Davila" funcţionează în imobile vechi şi supuse unui risc seismic crescut.

"Modernizarea întregii baze de învăţământ a universităţii reprezintă pentru întreaga comunitate universitară de la 'Carol Davila' principala prioritate. Am convingerea că acest prim obiectiv, Centrul medical multifuncţional din sectorul 4, va fi rampa de lansare pentru ceea ce va însemna într-un viitor apropriat dezvoltarea integrală a bazei de învăţământ superior medical de la 'Carol Davila'", a adăugat Jinga.

Potrivit Primăriei Sectorului 4, unitatea sanitară de pe Şoseaua Olteniţei va fi cel mai mare spital universitar de stomatologie din România.

"Peste 50 de cabinete medicale, dotări de ultimă generaţie, echipamente moderne, consultaţii şi tratamente specifice pentru cele mai grave afecţiuni stomatologice oferite de cei mai buni specialişti în domeniu - toate acestea se vor regăsi în cel mai nou şi modern spital de stomatologie din România. (...) Centrul medical multifuncţional este primul spital de stomatologie din ţara noastră construit în ultimii 50 de ani, dintr-o investiţie publică", precizează sursa citată.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Citește și
Românii s-au “vindecat” de consum în pandemie.Economiile cresc, dar fără dobândă
Setari Cookie-uri