Pulverizarea de soluţii dezinfectante pe străzi, aşa cum se procedează în unele ţări, nu permite eliminarea noului coronavirus şi poate crea un risc sanitar, a avertizat Organizaţia Mondială a Sănătăţii, transmit dpa şi AFP.

"Pulverizarea spaţiilor exterioare, cum sunt străzile sau trotuarele, nu este recomandată pentru eliminarea virusului SARS-CoV-2 sau a altor agenţi patogeni pentru că dezinfectantul este inactivat de murdărie", explică OMS într-un document despre curăţarea şi dezinfectarea suprafeţelor în răspuns la noul coronavirus.

Chiar şi în lipsa materiilor organice, este puţin probabil ca pulverizarea chimică să poată acoperi corect toate suprafeţele pentru o durată a timpului de contact suficientă pentru inactivarea agenţilor patogeni

"În plus, străzile şi trotuarele nu sunt considerate rezervoare de infectare cu COVID-19", iar "pulverizarea de dezinfectanţi, chiar şi în exterior, poate fi periculoasă pentru sănătatea umană", avertizează organizaţia.

"Nu este în niciun caz recomandată pulverizarea de dezinfectanţi asupra persoanelor, acest lucru putând fi periculos fizic şi psihologic şi nereducând capacitatea unei persoane infectate de a propaga virusul prin picături sau contact", insistă OMS.

Ce recomandări are OMS

În spaţiile interioare, OMS recomandă ca, în cazul în care trebuie aplicate substanţe dezinfectante, acest lucru să fie făcut cu o lavetă îmbibată cu soluţie.

Dezinfectarea unor obiecte cum sunt toaletele, aparatele electronice sau mânerele este importantă pentru că, deşi nu au existat până acum cazuri în care persoane să fi contractat virusul prin atingerea unei suprafeţe, transmiterea sa pe această cale nu poate fi nici exclusă, având în vedere comportamentul altor coronavirusuri cunoscute.

OMS aminteşte că, deşi unele studii au arătat că noul coronavirus poate rezista zile întregi pe unele suprafeţe, aceste durate maxime nu sunt decât teoretice, fiind înregistrate în condiţii experimentale.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri