Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că o revenire la viaţa "completă" de dinainte de pandemie este posibilă spre sfârşitul verii, "dar cu anumite obiceiuri pe care le-am preluat".

"În condiţiile în care avem o evoluţie normală, condiţiile de distanţare sunt respectate, avem mall-urile, în condiţiile în care avem o evaluare normală evitând aglomeraţiile populaţionale, se pot deschide. Încep competiţiile sportive, la început fără spectatori, le putem extinde într-un timp doi. În acest moment avem concertele în aer liber, până la 500 de oameni cu distanţare, putem mări acest număr. Bazinele de înot în exterior, putem să ne gândim. Dar toate aceste lucruri sunt în contextul evoluţiei noastre epidemiologice. Suntem de-abia la începutul celei de-a doua perioade de relaxare, evaluarea, cel puţin la o săptămână, ne poate face să putem da termenul pentru următoarele măsuri de relaxare sau care sunt acestea", a explicat Tătaru la TVR 1, citat de Agerpres.

Cât priveşte perspectivele pentru această toamnă, el a precizat că se ia în calcul "inclusiv" o convieţuire cu virusul, "poate la un nivel foarte jos, cu transmitere comunitară foarte mică".

"Încă colectăm aceste date şi studiul de seroprevalenţă ne va da şi un răspuns. Gestionăm, pe vară, inclusiv o convieţuire cu virusul, poate la un nivel foarte jos, cu transmitere comunitară foarte mică. Va trebui să gestionăm şi un număr din populaţia României, care sunt imunizaţi. Cu cât acest număr este mai mare, ne gândim la un episod doi mai facil sau aproape inexistent. Cu cât numărul din populaţie care este imunizat este mai mic, ne gândim la un al doilea episod poate mai accentuat. Nu ţine doar de noi. Vom avea o circulaţie, noi trebuie să gândim gradul nostru de imunizare, transmiterea comunitară şi afluxul de cetăţeni români sau străini care vin în România din anumite focare. Acestea sunt toate cele trei lucruri pe care va trebui să le gestionăm din toamnă-iarnă", a arătat ministrul Sănătăţii.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri