O femeie însărcinată în 25 de săptămâni a murit la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia. Femeia era infectată cu coronavirus și a fost adusă în stare gravă la Alba Iulia. Ea ar fi luat virusul de la fratele întors din Spania, scrie Digi24.

Femeia avea 33 de ani şi era însărcinată în 25 de săptămâni. A murit la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Alba Iulia, unde era internată în secția de terapie intensivă.

Medicul şef al secţiei de ATI din unitatea sanitară spune că femeia însărcinată nu avea alte afecţiuni în afară de infecţia cu SARS-CoV-2. Ea a ajuns însă la spital în stare foarte gravă, avea bronhopneumonie bilaterală, insuficienţă hepatică şi insuficienţă respiratorie acută, toate fiind cauzate de infecție.

"La 33 de ani, alte boli cronice nu avea, dar avea o infecție cu coronavirus, iar gravidele au un risc major care poate fi agravat de acest coronavirus", a declarat la Digi24 Silviu Tuzes, medic şef la secția ATI.

Medicii de la Alba Iulia au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a o salva, au folosit medicamentele din ghidul internaţional de tratament şi toate procedurile care se impun într-un astfel de caz grav, dar nu au reuşit să o salveze.

Tânăra femeie ar fi luat virusul SARS-CoV-2 de la fratele ei, întors recent din Spania. În urmă cu o săptămână mama femeii a murit tot în urma infecţiei cu COVID-19.

Medicul Silviu Tuzes spune că oamenii nu trebuie să uite de regulile de igienă şi de distanţare, pentru că virusul este extrem de imprevizibil.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri