Prin Ordonanța de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, pentru abrogarea unor prevederi legale, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății, aprobată azi de Guvern, se asigură punerea în aplicare a Deciziei Curții Constituționale a României nr. 229/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 9 iulie 2020, prin care instanța de control constituțional a constatat ca fiind neconstituționale în integralitate dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2020.

Astfel, se aprobă implementarea unui subprogram dedicat persoanelor cu tulburări din spectrul autist în cadrul Programului național de sănătate mintală, care va asigura accesul pacienților care suferă de această afecțiune la serviciile conexe necesare, recomandate de medici specialiști: servicii de logopedie, consiliere psihologică, kinetoterapie. Această măsură are ca scop îmbunătățirea stării de sănătate și a calității vieții sociale, în primul rând pentru copiii cu astfel de afecțiuni.

De asemenea, în cazul pacientelor care au suferit intervenții chirurgicale oncologice la sân, CNAS va deconta intervenția chirurgicală de simetrizare a glandei mamare. Până în prezent, pacientele cu afecțiuni oncologice la sân care necesitau mastectomie, beneficiau de reconstrucție mamară, la recomandarea specialistului, fără intervenția chirurgicală de simetrizare a glandei mamare sănătoase cu glanda mamară reconstruită. Această măsură va avea un impact pozitiv asupra calității vieții și a reinserției sociale a femeilor care necesită acest tip de intervenție, care până acum se realiza doar contra cost.

Actul normativ aprobat reia și demersul normativ pentru punerea în aplicare a Deciziei Curții Constituționale a României nr. 818/2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi daune sănătăţii propriei persoane" din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Astfel, nu vor mai exista situații în care părinții să fie obligați la plata contravalorii serviciilor medicale de care au beneficiat copiii acestora urmare a unor accidente generate de acești copii.

De asemenea, actul normativ cuprinde și măsuri referitoare la modul de acordare a certificatelor de concediu medical. Astfel, persoanele asigurate într-un stat membru care devin asigurate pe teritoriul României, au dreptul și vor beneficia, la nevoie, de concediu medical din primele zile de asigurare, în condițiile îndeplinirii stagiului minim de cotizare, respectându-se astfel regulamentele europene în domeniu.

În vederea debirocratizării și îmbunătățirii accesului persoanelor asigurate la concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, actul normativ aprobat azi elimină obligația prezentării lunare la medicul expert, în cazul bolnavilor diagnosticați cu SIDA și neoplazii, pentru prelungirea până la un an si 6 luni a certificatului de concediu medical. Aceste categorii de pacienți au beneficiat de această reglementare până la data de 9 iulie 2020, în baza OUG nr.25/2020.

Persoanele diagnosticate cu tuberculoza au dreptul la concediu și indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, fără condiții de stagiu de cotizare, pe toată perioada de tratament, până la vindecare, în concordanță cu dispozițiile Legii nr.302/2018.

De asemenea, pentru personalul militar în activitate, polițiștii și polițiștii de penitenciare, se majorează durata maximă a concediilor medicale, pentru a evita majorarea deficitului de personal în ministerele și instituțiile din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională. Astfel, în situații temeinic motivate de posibilitatea recuperării medicale, concediul medical se poate prelungi de către medicul specialist până la 183 de zile, iar comisiile de expertiză medico-militară pot propune acordarea unor concedii medicale de până la 550 de zile.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri