O unitate modernă în care pacienţii cu arsuri grave vor putea fi trataţi la cele mai înalte standarde a fost inaugurată la Spitalul Clinic de Urgenţă "Bagdasar- Arseni".

Costurile acestei investiții se ridică la 7.500.000 lei cu TVA, bani alocați din bugetul Primăriei Sectorului 4.

"Atunci când îţi doreşti, atunci când te implici, când pui oamenii în faţa tuturor lucrurilor, cu certitudine lucrurile, după cum vedeţi, şi ies. Am realizat aici o investiţie de aproximativ 7.500.000 de lei într-o unitate ultramodernă, o unitate dotată cu absolut tot ceea ce este necesar unor servicii medicale de calitate, o unitate care este în slujba medicilor profesionişti de la Spitalul "Bagdasar-Arseni", medici care de-a lungul timpului au salvat mii şi mii de vieţi, lucru pe care îl fac şi în momentul acesta. Avem aici dotări şi investiţii care, din nefericire, în sistemul românesc nu s-au mai făcut de 20 de ani. Astăzi am finalizat lucrările, dăm cheile acestei unităţi conducerii spitalului şi medicilor şi urmează să facă toate probele, toate testele pentru ceea ce am realizat aici, urmând ca în următoarele două săptămâni-trei săptămâni această unitate să fie funcţională şi gata să primească oamenii a căror viaţă să le-o salveze", a declarat primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, prezent la inaugurare.

Unitatea este amenajată în Corpul B al Spitalului Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" pe o suprafaţă de 395 de metri pătraţi şi are două săli de operaţie: politraumă şi chirurgie estetică. De asemenea, unitatea deţine o sală de pansamente, una pentru tratamentul arsurilor, spaţii de sterilizare, trei rezerve cu câte un pat, dotate cu aparatură de ultimă generaţie în care pacienţii cu arsuri grave vor putea fi trataţi la cele mai înalte standarde. Sălile de operaţie au pereţi şi tavane din inox.

Suprafeţele sunt realizate din panouri tratate antiseptic pe bază de compuşi din ioni de argint, eficienţi împotriva celor mai periculoase şi răspândite tipuri de bacterii.

Noua unitate este dotată cu monitoare, ventilatoare, ecografe, precum şi un Laser Doppler pentru diagnosticarea în profunzime a arsurilor.

Sursa foto: Primaria Sectorului 4

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri