Cariera, o privire în perspectivă: care sunt cele mai comune probleme oculare cu care ne confruntăm la locul de muncă

Studiile au arătat că toți oamenii întâmpină probleme cu vederea, la un moment dat, pe parcursul vieții. Unele sunt probleme minore, care trec de la sine, însă, pentru altele, este nevoie de ajutor de specialitate.

Locul de muncă pe care îl avem ne poate afecta, într-o formă mai mică sau mai mare, vederea. Astfel, joburile din domenii precum construcțiile, mineritul, tâmplăria, reparațiile auto, electricitatea și instalațiile prezintă un risc ridicat când vine vorba de leziuni oculare. Acestea pot fi evitate, însă, prin folosirea echipamentelor de protecție adecvate. Și profesiile care implică munca de birou ne pot influența vederea. Cea mai comună problemă întâlnită în rândul celor care lucrează foarte mult folosind dispozitive digitale este sindromul „computer vision“.

Vederea se modifică în timp

Odată cu înaintarea în vârstă, poți observa că nu mai vezi cu la fel de multă acuratețe ca în urmă cu câțiva ani. Acest lucru este normal. Cele mai multe probleme se pot rezolva prin purtarea lentilelor de contact ori a ochelarilor de vedere. În prezent, ochelarii reprezintă un accesoriu de fashion. Sunt numeroase rame de ochelari, de diferite forme, culori și mărimi, din care le putem alege pe cele care se potrivesc cu ținutele vestimentare pe care le preferăm zilnic și cu forma feței.

Există, însă, și afecțiuni mai grave pentru care este nevoie de intervenții chirurgicale. Printre acestea se numără degenerescența maculară, glaucomul și cataracta.

Iată câteva dintre cele mai frecvente probleme oftalmologice cu care ne putem confrunta în timpul vieții:

Citeste si:
5 sfaturi de carieră pe care nu ți le spune nimeni
5 sfaturi de carieră pe care...

Ochi obosiți

Oricine citește ore în șir, lucrează la computer sau șofează pe distanțe lungi știe ce înseamnă să ai ochii obosiți. Acest disconfort apare, așadar, când forțăm ochii, când îi folosim în exces. Astfel, ochii obosesc și au nevoie de repaus. Se întâmplă la fel ca în cazul oricărui alt organ care este suprasolicitat.

Dacă îți simți ochii încordați, relaxează-te pentru o perioadă. Dacă oboseala persistă după câteva zile, este recomandat să mergi la medicul oftalmolog pentru a te asigura că nu suferi de alte probleme.

Ochi roșii

O noapte nedormită, alergiile, acumularea oboselii sunt principalele cauze care determină înroșirea ochilor. Vasele de sânge de pe suprafața oculară se extind atunci când sunt iritate sau infectate. Și astfel, ochii capătă un aspect roșiatic. Dacă, după câteva zile de odihnă, roșeata nu dispare, este indicat un consult oftalmologic, deoarece ar putea fi vorba de alte probleme, precum conjunctivita sau deteriorarea ochilor cauzată de expunerea la soare.

Nictalopia

Nictalopia, cunoscută în popor sub numele de „orbul găinii“ este o afecțiune care ne îngreunează vederea nocturnă atunci când suntem la volan sau când ne aflăm într-o sală de spectacole. Miopia, cataracta și lipsa vitaminei A pot cauza un tip de orbire pe timp de noapte, care se poate trata.

Citeste si:
Ii "tradeaza" fata: chipul unui om spune daca se potriveste cu un job
Succes la interviul de...

Sindromul „computer vision“

Sindromul „computer vision“ (CVS) apare la persoane care lucrează foarte mult cu ecranele digitale. Printre cele mai frecvente simptome se numără ochii uscați. Persoanele care folosesc computerele „uită“ să clipească. De asemenea, astenopia apare când ne uităm prea mult timp la ecranele digitale. Din aceste motive, pot apărea oboseala, durerile de cap și senzația de greață. Pentru a evita astfel de probleme, este indicat să aplicăm regula „20-20-20“, care presupune ca, la fiecare 20 de minute petrecute în fața unui ecran, să ne mutăm privirea la un obiect situat la 20 de metri distanță, timp de 20 de secunde.

Sistemele de încălzire și răcire pot exacerba simptomele de CVS, prin uscarea ochilor. Drept urmare, angajații care stau în apropierea acestora vor experimenta un nivel mai mare de aer care le trece prin fața ochilor și se vor simți inconfortabil la locul de muncă mai des.

Pentru protecția ochilor la locul de muncă, pauzele sunt recomandate, indiferent de domeniul de activitate. După o perioadă de concentrare, ochii au nevoie de repaus pentru a se relaxa, astfel încât să poți preîntâmpina dezvoltarea unor problemele oftalmologice.

Citeste si:
Câte doze de vaccin anti-COVID-19 primește România până pe 29 martie
Câte doze de vaccin...
Sursa foto: Prostock-studio/ Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri