Directorul biroului regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Hans Kluge, a lăudat marţi progresul făcut pe continent în lupta împotriva pandemiei de COVID-19, dar a avertizat şi asupra pericolului delăsării în lupta cu noul coronavirus, informează DPA, citat de Agerpres.

Declanşarea pandemiei la începutul primăverii a scos la iveală punctele forte şi pe cele slabe ale continentului, din care pot fi învăţate deja lecţii pentru iarna care se apropie, a declarat Kluge pentru DPA la Copenhaga.

Acesta a avertizat însă şi asupra ''oboselii COVID'', în special în rândul tinerilor, de a căror participare este nevoie în lupta împotriva virusului.

„Mulţi tineri cred că această pandemie are un risc scăzut, dar un preţ ridicat'', a spus Kluge.

Soluţiile vor trebui identificate alături de generaţia mai tânără pentru a permite socializarea în siguranţă.

„Interacţiunea socială este atât de importantă pentru a evita singurătatea. Este un motiv important de îngrijorare pentru cei tineri'', a spus Kluge.

Acesta a avertizat că pandemia s-ar putea agrava în lunile de iarnă, deşi este optimist că se pot evita alte perioade de izolare la domiciliu întrucât ar putea fi învăţate lecţiile oferite de strategiile aplicate în trecut.

Acest lucru a fost, spre exemplu, vizibil într-o rată a mortalităţii în scădere în comparaţie cu luna februarie şi în felul în care s-a manifestat solidaritatea în societate, a spus Kluge.

„În februarie, am vizat societatea, am vizat şcolile, acum vizăm virusul. Aceasta este vestea bună'', a spus Kluge.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri