Numărul paturilor de terapie intensivă din unităţile sanitare de la nivelul municipiului Bucureşti destinat pacienţilor cu COVID -19 va fi suplimentat cu peste 100, în urma unei evaluări realizate marţi după-amiază de către ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretar de stat Raed Arafat, informează un comunicat remis marţi presei.

Astfel, cei doi oficiali au decis repartizarea unei unităţi mobile cu 12 paturi ATI care va fi utilizată pentru tratarea pacienţilor cu COVID 19 la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta", conform Agerpres.ro.

De asemenea, Spitalul Clinic nr. 1 "CF Witting" va suplimenta la 10 numărul paturilor ATI COVID 19.

Potrivit MS, Spitalul Clinic Colentina, care a fost operaţionalizat în întregime, prin Ordinul Comandantului Acţiunii, pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu SARS Cov 2, va avea 29 paturi de ATI funcţionale, iar Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti 11 paturi ATI.

Mai mult, s-a decis ca unităţile sanitare de urgenţă din Capitală, respectiv Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca şi Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Ioan" să fie desemnate spitale suport COVID pentru secţiile de terapie intensivă, iar Spitalul Clinic "Nicolae Malaxa" a fost desemnat unitate sanitară care asigură asistenţa medicală pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus, prin Ordinul Comandantului Acţiunii.

MS precizează că la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Ioan" şi Spitalul Clinic "Nicolae Malaxa" vor fi operaţionalizate câte 10 paturi, în timp ce la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Pantelimon" vor funcţiona 20 de paturi ATI COVID.

"La toate aceste unităţi reprezentanţii direcţiei de sănătate publică vor verifica modul în care au fost realizate separarea circuitelor şi asigurarea fluxului pacienţilor. Avem în vedere creşterea capacităţii de tratare a pacienţilor şi în unităţile sanitare din judeţele Cluj, Timiş, Mureş, Iaşi, dar hotărârea va fi luată după ce în această săptămână finalizez evaluarea acestora de la faţa locului", a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, citat în comunicatul de presă.

Potrivit sursei citate, ministrul Sănătăţii a mai spus că se are în vedere şi suplimentarea personalului medical care lucrează în prima linie a luptei împotriva COVID-19.

"În acest sens, s-a identificat modalitatea legală ca cei 200 de medici rezidenţi şi specialişti care au susţinut examenul de specialitate în ATI, Urgenţă, epidemiologie, boli infecţioase, pneumologie şi radiologie care nu au post, să poată fi angajaţi în Spitalul de Urgenţă pr. Dr. Dimitrie Gerota, după care să fie detaşaţi în unităţile cu personal insuficient de către DSU", precizează MS.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri