Medicul pediatru Mihai Craiu avertizează asupra unui nou fenomen care apare în spitale: crește numărul de copii infectați cu coronavirus. El spune că unii dintre acești copii se infectează acasă, de la părinți, iar situația este cu atât mai periculoasă în cazul celor care au și alte afecțiuni (obezitate, boli cronice). Doctorul îi avertizează pe părinți să nu-și trateze copiii fără indicația medicului, scrie Digi24.ro.

"Problema este că acum au început să se îmbolnăvească și copiii care stau numai acasă. Copii care au și comorbidități - o boală neurologică, obezitate, astm, care iau citostatice. Adică exact acei copii care iau (infecția - n.r.) de la părinții lor, de la rudele lor, pentru că transmisia în rândul comunității este foarte mare și adulții nu respectă regulile. Vorbesc de copii care nu ies din casă, nu merg la școală, nu sunt expuși la nimic. (...) Mesajul este unul de responsabilizare: dacă nu ne pasă, și nu credem, și suntem covidosceptici pentru noi, trebuie să ne gândim la copii la fel de mult ca și la bunici și să luăm măsurile care se impun", a declarat dr. Mihai Craiu.

Medicul spune că acești copii care au boli cronice pot evolua într-o formă gravă de Covid-19, iar pericolul constă în faptul că sunt mai puține locuri pentru copii decât pentru adulți în spitalele specializate Covid, unde există toată aparatura necesară îngrijirii unor astfel de cazuri serioase.

"De-aia trebuie să avem grijă de copiii noștri bolnavi, ca să nu ajungem în situația adulților", a mai spus dr. Craiu.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri