Un Crăciun în grup restrâns, fără o mare reuniune de familie, este fără îndoială "ce mai bună opţiune" pe timp de pandemie pentru majoritatea ţărilor, a estimat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), informează AFP, potrivit Agerpres.

"Este incredibil de dificil pentru că, în special în perioada sărbătorilor, vrem foarte tare să fim cu familia noastră. Însă în unele cazuri, a nu avea o mare reuniune de familie este opţiunea cea mai sigură", a subliniat Maria Van Kerkhove, însărcinată cu gestionarea pandemiei în cadrul OMS.

Fără îndoială, cercetătoarea americană nu s-a referit doar la Crăciun, ci şi la Thanksgiving (Ziua Recunoştinţei), prin excelenţă sărbătoare de familie în SUA, ce va fi sărbătorită joi. Specialiştii atenţionează în legătură cu un nou vârf de contaminări în această ţară, deja printre cele mai afectate de COVID-19, cu aproape 260.000 de morţi.

Potrivit Mariei Van Kerkhove, o celebrare online ar putea fi o soluţie.

„Chiar dacă nu puteţi sărbători împreună anul acesta, puteţi găsi mijloace de a sărbători când aceasta (pandemia) se va sfârşi", a recomandat ea.

"Facem astfel în familia mea şi vom sărbători pe cinste atunci când (pandemia) se va sfârşi", a mărturisit Maria Van Kerkhove.

Colegul său Michael Ryan, însărcinat cu situaţii de urgenţă al agenţiei ONU, a subliniat la rândul său că numărul de contaminări a crescut în Canada după Thanksgiving, sărbătorită aici pe 12 octombrie.

Potrivit lui Michael Ryan, ţine de autorităţi să găsească echilibrul potrivit între "riscurile pentru sănătate şi riscurile sociale şi economice" legate de restricţii în plină perioadă a sărbătorilor, care pot genera "multe frustrări şi multe critici".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri