Analizator automat de imunologie pentru stabilirea cantitativă de anticorpi IgG în cazul pacienților care au fost infectați cu SARS CoV 2., aceasta este denumirea celui mai nou aparat folosit de specialiștii Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara.
Dispozitivul permite determinarea cantității de anticorpi de tip IgG neutralizanți-protectori din probele pacienților care au fost infectați cu noul coronavirus și care s-au vindecat. Cu ajutorul acestui analizator automat se poate stabili dacă plasma prelevată de la un donator care a avut COVID 19 îndeplinește criteriile necesare donării și poate fi folosită pentru administrare în tratamentul unor pacienți internați în spital.
Metoda folosită este una automatizată, de imunologie, și se bazează pe chemiluminiscență, care permite evidențierea anticorpilor neutralizanți-protectori. Rezultatele obținute prin prelucrarea serului sau plasmei cu ajutorul analizatorului automat sunt exprimate cantitativ. Pentru a putea fi eligibilă, plasma recoltată de la donator trebuie să aibă o valoare de minim 40 AU/ml.
“Până acum, plasma de la pacienții ce au trecut prin boală, care era prelevată la Centrul de Transfuzii din Timișoara, era trimisă la Institutul Național de Hematologie Transfuzională din București pentru a se stabili dacă poate fi folosită sau nu. Se pierdea timp prețios cu trimiterea, analiza acesteia și obținerea răspunsului. Acum, determinarea cantitativă se poate face la noi, în laboratorul spitalului. Vorbim de un aparat ultraperformant”, spune dr. Delia Dogaru, medic primar Medicină de Laborator, responsabil analiză Compartiment Imunologie, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Doctor Victor Babeș Timișoara.
Aparatul poate să analizeze 100 de probe în același timp. Rezultatul se obține în 40 de minute.
“Analizatorul automat de imunologie oferă un screening pentru potențialii donatori. Practic, într-un interval foarte scurt de timp, putem spune dacă plasma convalescentă prelevată de la foștii pacienți îndeplinește criteriile necesare. Cu alte cuvinte, dacă persoana de la care a fost recoltată poate deveni donator de plasmă imunizată, adică să aibă o cantitate suficient de mare de anticorpi neutralizanți. Din păcate, nu toți cei care au avut COVID 19 au suficient de mulți anticorpi neutralizanți”, precizează dr. Delia Dogaru.
Sensibilitatea acestei metode de testare depășește 97%. Mai mult, avantajul folosirii analizatorului automat de imunologie pentru determinarea cantitativă de anticorpi IgG este acela că tehnologia utilizată este specifică unui singur tip de coronavirus, fără a se putea produce interferențe din aceeași familie de viruși. Acest tip de analiză este, practic, printre cele mai dezvoltate tehnologii imunologice existente.
Dispozitivul a fost primit printr-o donație făcută de Clubul Rotary Timișoara.

Sursa foto: Spitalul Victor Babes Timisoara/Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri