Pe 11 martie, Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a recomandat acordarea unei autorizații pentru introducerea pe piață a vaccinului Janssen, ce poate fi administrat persoanelor cu vârsta de minimum 18 ani. Iată cum funcnționează și care sunt caracteristicile celui mai recent vaccin autorizat de EMA.

Vaccinul produs de Johnson& Johnson poate fi administrat persoanelor cu vârste de peste 18 ani.

Acesta este primul vaccin anti-COVID, autorizat la nivelul UE, care poate fi administrat într-o singură doză. În plus, serul poate fi păstrat la temperaturi cuprinse între 2-8 grade Celsius, timp de trei luni.

Pe termen lung, acesta trebuie stocat la temperaturi de minus 20 de grade.

Analiza datelor din studiile clinice arată o reducere de 67% a numărului de cazuri simptomatice COVID-19, după 2 săptămâni, la persoanele care au primit vaccin COVID-19 Janssen (116 cazuri din 19.630 persoane), comparativ cu persoanele cărora li s-a administrat placebo (348 din 19.691 persoane).

Efectele secundare ale vaccinului COVID-19 Janssen din studiu au fost de obicei ușoare sau moderate si tranzitorii, durata lor fiind de maximum câteva zile.

"Vom vedea care va fi strategia prin care vom putea folosi acest tip de vaccin, dar, într-adevăr, din punct de vedere practic se pretează mai mult pentru centre mobile, pentru echipe mobile, pentru vaccinare în localităţile în care accesul la centrele de vaccinare este mai redus, dar asta nu înseamnă că nu va putea fi accesat şi de restul categoriilor de persoane", a susţinut Gheorghiţă.

Cum a fost creat vaccinul

Vaccinul dezvoltat de Janssen, divizia farmaceutică a companiei Johnson & Johnson utilizează un adenovirus inofensiv, care nu se poate înmulți (replica) în organismul uman.

Această tehnologie bazată pe adenovirusuri prelucrate pentru a nu se replica este cercetată de mult timp, iar un vaccin similar, împotriva Ebola, produs tot de Janssen, este aprobat pentru utilizare din 2019.

Janssen folosește un adenovirus denumit Adenovirusul 26, care a fost modificat pentru a conține informația necesară producerii proteinei spike (cea care se găsește pe suprafața virusului SARS-CoV-2). Odată ce vaccinul este administrat, adenovirusul furnizează această informație către celulele umane, care încep să producă proteina spike.

Sistemul imunitar al persoanei va trata această proteină spike ca fiind străină și va produce un răspuns imun – anticorpi și celule T – împotriva sa.

Dacă persoana vaccinată intră în contact cu virusul SARS-CoV-2, sistemul imunitar îl va recunoaște și va fi pregătit să-l atace: anticorpii și celulele T vor lucra împreună pentru a elimina virusul, protejând astfel organismul împotriva COVID-19.

Conform studiului clinic care a stat la baza aprobării sale, o singură doză este suficientă pentru a reduce semnificativ numărul cazurilor simptomatice de COVID-19.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri