Prea scump sau prea dureros? De ce nu merg românii la dentist

Coronavirusul este cea mai mare provocare pe care a întâlnit-o modernitatea. De mai bine de un an, sănătatea este în prima linie, încercând să rămână în picioare. Și cu toate acestea, sunt segmente ale sănătății care nu au fost vizitate aproape deloc în această perioadă, cum ar fi stomatologia. Mersul la dentist nu este o alegere ușoară a românilor, în general, cu atât mai puțin în perioada de lockdown, când doar urgențele au putut fi tratate. Diana Enăchescu, fondator al IziDoc, o platformă de beneficii dentare, ne-a vorbit despre importanța educației dentare pentru a preveni afecțiuni grave, dar și care ar putea fi motivele pentru care românii nu merg la dentist.

Nu este o noutate faptul că România nu este printre primele state la cumpărarea săpunului sau pastei și periuțelor de dinți. Într-o notă ironică, cu săpunul ne-a rezolvat coronavirusul, însă ce facem cu cavitatea bucală, pentru care încă nu au fost emise norme de igienă obligatorii?! Mersul la dentist în România se face ca orice altă solicitare la medic, când ajunge cuțitul la os. Este una dintre caracteristicile noastre, aceea de a reacționa în fața durerii, și nu de a o preveni.

2020 a fost un an dificil pentru creșterea IziDoc, un business lansat chiar în toamna dinaintea pandemiei, într-o perioadă de creștere a beneficiilor acordate de angajatori. Bugetele de beneficii au fost înghețate, iar cabinetele stomatologice au fost închise complet timp de două luni de zile.

- Diana Enăchescu, fondator IziDoc -

IziDoc, o platformă care face legătura între angajați și medicii dentiști, fondată de Diana Enăchescu, a pornit tocmai de la această idee, accesul facil la medic. De altfel, de aici, îi vine și numele, Izi, de la cuvântul din limba engleză, easy (ușor), și Doc, prescurtarea de la doctor.

Citeste si:
Abonamentul la dentist, cel mai nou beneficiu extrasalarial
Abonamentul la dentist, cel...

”Proiectul a pornit de la identificarea nevoii oferirii unei soluții prin care oamenii să identifice ușor medicul dentist la care ar putea merge. Abordarea tradițională este să cauți o recomandare în rândul prietenilor sau familiei, dar în ziua de azi, în care distanțele contează din cauza traficului, cabinetele stomatologice sunt mai luxoase sau mai standard, o recomandare a unei alte persoane nu corespune neaparat și așteptărilor altor persoane. În era informației, fiecare dorește să poată lua singur decizii, într-un mod facil, fără a petrece ore în șir pe internet pentru propria cercetare. De aceea am decis să creăm o platformă de sănătate orală, prin care să conectăm dentiștii cu pacienții”, a declarat Enăchescu, pentru wall-street.ro.

De ce doar stomatologia

Aplicațiile de programare la medic au început să se înmulțească încă de dinainte de pandemie. Mai mult decât atât, pentru a degreva presiunea pusă pe call-center-urilor marilor rețele medicale, acestea și-au creat aplicații de stabilire a unei consultații. Prin urmare, majoritatea acestor sisteme sunt utilizate pentru mai multe specialități.

IziDoc a ales ca punct de referință stomatologia, o piață extrem de fragmentată în România, cu peste 4.000 de clinici și cabinete stomatologice și aproximativ 15.000 medici dentiști. Medicii dentiști preferă să lucreze în cabinete proprii sau în clinici, în cadrul unor echipe complementare de specialități. Decontarea publică de tratamente dentare este aproape inexistentă, așa că în general accesul la medicul dentist este la liber și total decontat din sursele proprii.

Citeste si:
Clinicile Dentare Dr. Leahu lansează abonamente dentare de la 20 de...
Clinicile Dentare Dr. Leahu...

”Fiind la latitudinea individului, perceput și ca un serviciu scump, accesul la medicul dentist este în general amânat până când apare o afecțiune orală. Vizitele regulate la dentist nu sunt o obișnuință, în lipsa oricărei metode de promovare a prevenției dentare. De aceea, România stă cel mai prost din UE la capitolul sănătății orale, cu cei mai mulți oameni rușinati de aspectul danturii, sau frecvență crescută a tratamentelor de urgență în contextul unei prevenții scăzute, în totală opoziție cu media UE sau alte țări vestice (potrivit unor date Eurostat). Astfel am considerat că o soluție de facilitare a accesării serviciilor stomatologice va fi în beneficiul individual și va genera în timp o atitudine mai proactivă față de îngrijirea orală”, a explicat fondatorul aplicației.

Ce planuri are IziDoc pentru 2021

Platformele de sănătate vor fi prima opțiune de accesare a serviciilor medicale în viitor. În acest sens, și stomatologia va trebui să își ”promoveze” necesitatea în mediul online. În plus, educația dentară este necesară pentru creșterea gradului de conștientizare a importanței prevenției, dar și a tratării din timp a problemelor care pot apărea.

”În 2021 dorim să oferim o rețea completă de parteneri la nivel național și să lansăm un abonament nou, cu focus pe prevenție. De asemenea, vom încerca să atragem în rețeaua noastră și alte specialități medicale de nișă, oferite de clinici și cabinete independente. O provocare o reprezintă oferirea posibilității programării cu adevărat online, unde sperăm să integrăm soluții deja existente din alte piețe”, a mai spus Enăchescu.

Citeste si:
Dr. Ionuț Leahu: Care au fost cele mai frecvente afecțiuni...
Dr. Ionuț Leahu: Care au fost...

De asemenea, IziDoc speră să poată oferi opțiunea unui medic dentist partener oriunde, lângă job sau lângă casă, astfel încât accesarea serviciilor stomatologice să poată crește prin intermediul creării acestor punți între dentiști și pacienți.

„În 2021 sperăm să atingem targetul setat inițial pentru 2020, de 3-5.000 de abonați, pe fondul dezghețării bugetelor de beneficii odată cu diminuarea impactului pandemiei de COVID- 19”, a conchis Enăchescu.

Platforma de beneficii dentare reprezintă o investiție de 70.000 de euro a antreprenorului Diana Enăchescu. În 2020, s-au alăturat doi parteneri, Mihai Roșu, fondator Dentintel, un SaaS de digitalizare a activității administrative pentru medicii dentiști. Acesta coordonează strategia de dezvoltare tehnologică a IziDoc și viitoarele sinergii cu Dentintel. Cel de-al doilea membru al echipei este Vladimir Sabo, expert de digital marketing, la rândul lui antreprenor, conducând și o agenție de profil. Acesta a pus la dispoziția IziDoc expertiza sa printr-o investiție de 100.000 de euro de input de capital în decursul următorilor doi-trei ani. În prezent, în platformă sunt 572 de medici și 155 de clinici de stomatologie.

Sursa foto: Pixabay
Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri