Spitalul Grigore Alexandrescu va primi două noi ambulanțe

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii "Grigore Alexandrescu", cel mai mare spital pentru copii din România, va primi două ambulanțe special proiectate pentru uzul pediatric, pentru a putea efectua transferul medical al copiilor care necesită consulturi interdisciplinare sau unele tratamente. Într-o singură săptămână de la lansarea apelului, Salvați Copiii România a reușit să mobilizeze fonduri totale de 162.242 de euro, prin generozitatea donatorilor individuali și a companiilor Lidl România și BCR. Pentru că unitatea medicală are doi ambulanțieri și aici sunt tratați zilnic peste 600 de copii, Salvați Copiii a decis să doteze spitalul cu două ambulanțe.

În urma apelului la solidaritate, lansat de Salvați Copiii România, Lidl România s-a implicat pentru a dona peste 76.000 de euro, suma necesară achiziției unei ambulanțe care să ajungă la medicii de la Grigore Alexandrescu. În același timp, peste 5.782 de persoane fizice au donat 46.242 de euro, iar Banca Comercială Română (BCR) a acoperit restul sumei de 40.000 de euro, necesară pentru a doua ambulanță.

Cauza copiilor care au nevoie de tratament medical a trezit atâta solidaritate încât pentru noi a fost realmente un miracol.

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România

Donațiile care se vor mai strânge vor fi direcționate tot către Spitalul Grigore Alexandrescu, pentru achiziționarea de echipamente medicale performante, precum un aparat de radiologie pentru bloc operator sau alte echipamente specifice intervențiilor de specialitate.

Citeste si:
La ce riscuri sunt supuși copiii care petrec mai mult timp în online
La ce riscuri sunt supuși...

Spitalul „Grigore Alexandrescu” dispune de 10 secții clinice și numeroase compartimente medicale, 19 departamente însoțitoare și 17 ambulatorii de specialitate. Anual sunt realizate peste 200.000 de consultații și sunt internați peste 30.000 de copii cu vârste între o zi și 18 ani, dintre care peste 60% constituie urgențe medico-chirurgicale. Media zilnică a pacienților care se prezintă la spital pentru numeroase probleme este de 600 de copii, variind de la malformații congenitale până la traumatisme.

În 2021, Organizația Salvați Copiii România a extins programul de combatere a mortalităţii infantile și în secţiile de pediatrie din spitalele din ţară, afectate de o subfinanţare acutizată în contextul pandemiei. Primele intervenţii de urgenţă au fost făcute în județul Mureș, la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș și Spitalul Clinic de Urgență Mureș, în valoare totală de 150.000 Euro, în București, la Maternitatea Bucur, în valoare de 30.000 de Euro și în județul Mehedinți, la Spitalul Județean de Urgență Drobeta-Turnu Severin, în valoare de 10.000 de Euro.

În prima parte a anului 2021, vor fi dotate 10 unităţi medicale, cu aparatură în valoare de 1.000.000 de euro.

Citeste si:
Spitalul Grigore Alexandrescu a primit aparatură pentru tratarea...
Spitalul Grigore Alexandrescu...
Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri