Clădirile în care funcționează unitățile sanitare vor fi evaluate în ceea ce privește riscul seismic, eficiența energetică și riscul de incendiu printr-un parteneriat încheiat între Ministerul Sănătății și Universitatea Tehnică de Construcții București. Un număr de 400 de unități sanitare vor fi verificate de către voluntari ai Universității.

”Vom prioritiza investițiile în unitățile sanitare (banii din fonduri europene) în funcție de ceea ce vom găsi în spitalele pe care le avem pe listă. Sunt multe unități medicale care funcționează de tip pavilionar, adică în mai multe clădiri. Este foarte probabil să începem cu acestea”, a declarat Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, într-o conferință de presă.

Verificările unităților sanitare se vor face în baza unui chestionar, care va aduna date precum: anul construcției, regimul de înălțime, structura de rezistență sau eficiența energetică.

”Evaluarea ne va ajuta să stabilim care este starea de degradare a spitalelor și dacă este mai bine să construim o unitate medicală nouă, în detrimentul renovării celei existente”, a mai spus Mihăilă.

Sursa Video: PLUS/ Facebook

Aceasta a precizat că, în timpul renovării, activitatea medicală a unităților în cauză fie va funcționa în aceeași clădire, fie vor fi amplasate spitale modulare.

De asemenea, în ceea ce privește construcția unui nou spital, ministrul Sănătății a adus în discuție o estimare a Comisiei Europene, potrivit căreia un astfel de proiect ar putea fi gata în aproximativ 6-7 ani.

Nu în ultimul rând, Ioana Mihăilă a făcut un apel la români pentru respectarea regulilor de protecție, ținând cont de weekend-ul prelungit care se apropie. Aceasta a menționat și că este foarte important să ne prezentăm și la vaccinarea anti-COVID, astfel încât să putem atinge nivelul de imunizare dorit.

Sursa foto: Ioana Mihăilă/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri