Pandemia a scos la iveală grave probleme ale gestionării emoțiilor noastre, cum ar fi forme serioase de depresie sau aprofundarea anxietăților. Într-un interviu wall-street.ro cu Mihai Bran, psihiatru în Spitalul Colțea, dar și reprezentant al platformei ATLAS, un instrument folosit pentru telemedicină și un Uber în sănătate, așa cum o denumește acesta, am aflat că pandemia a amplificat insomniile, anxietatea, dar și stresul la locul de muncă.

Întrebat care este soluția pentru angajații stresați, dr. Bran a răspuns, mai în glumă, mai în serios, demisia. Însă de ce să se fi accentuat stresul la locul de muncă într-o perioadă în care activitățile s-au desfășurat online și de acasă, dintr-un mediu prietenos angajatului?!

”Nu mai există barieră între job și viață personală, iar oamenii au devenit confuzi. Când lucrezi de acasă ești non stop conectat la ceea ce se întâmplă la locul de muncă, rămâi conectat prin tehnologie, iar de aici creșterea nivelului de stres”, a declarat Mihai Bran, pentru wall-street.ro.

Sursa Foto: Facebook/ Mihai Bran

Recomandări pentru angajații stresați

În primul rând, dr. Mihai Bran insistă că angajații trebuie să comunice foarte mult în această perioadă, iar aceștia pot începe cu familia pentru a le fi mult mai ușor să discute ulterior cu angajatorul. Acesta îndeamnă angajații să învețe să spună NU la timp.

A nu spune NU la timp este principala cauză de burn out.

- Mihai Bran, psihiatru -

Medicul susține că este foarte importantă și promovarea în companii, pentru a crește gradul de conștientizare asupra bolilor mintale. Însă nu este adeptul organizării unor spații de consiliere în cadrul companiilor.

”Lumea nu a ajuns încă la acel nivel. Ne este rușine să admitem că avem o problemă de ordin psihic și nu vom putea discuta despre asta la cabinetul mic de lângă recepție, unde oricine mă poate vedea intrând. Aici este și o problemă de educație. Trebuie să învățăm să nu mai stigmatizăm și să introducem disciplina în școli, să le dăm acces copiilor la doctorul de emoții, cum am auzit-o odată pe o fetiță”, a explicat medicul psihiatru.

Diagnosticul psihiatric trebuie acceptat ca orice alt diagnostic, ca și cum ai avea ulcer, spre exemplu.

- Mihai Bran, psihiatru -

În al doilea rând, Bran recomandă vacanțele, însă nu ca o soluție pe termen lung. În acest caz, medicul revine asupra principalei căi de rezolvare, comunicarea.

”Vacanțele sunt o rezolvare pe moment, pleci pentru șapte- zece zile și după aceea te întorci în același loc. E necesar să comunicăm și să ne eficientizăm munca”, a mai spus medicul.

În al treilea rând, dr. Bran îndeamnă angajații la adoptarea unui stil de viață sănătos și echilibrat: îmbinarea muncii cu sportul sau alte hobby-uri.

Nu în ultimul rând, medicul precizează că angajații pot opta și pentru anumite exerciții de destresare, dar pe care trebuie să le facă sub atenta observare a unui psihoterapeut (cel puțin, pentru început). Există exerciții de respirație specifice detensionării, dar care necesită ghidaj medical.

Pandemia, un șut în fund pentru digitalizare

Digitalizarea nu e ceva ce a luat naștere odată cu pandemia, aceasta exista încă de dinainte, însă nu i-a fost acordat suficient credit, deoarece, cel puțin, în România, dosarul cu șină triumfă.

Ei bine, coronavirusul a arătat că multe dintre activitățile noastre pot fi rezolvate cu doar câteva click-uri sau la telefon, inclusiv consulațiile medicale, pentru care așteptam ore în șir pe holurile spitalelor. Aproximativ 70% dintre acțiunile noastre pot fi realizate online, potrivit informațiilor furnizate de medicul psihiatru, inclusiv situații care presupun prevenția în sănătate.

Mihai Bran este unul dintre susținătorii fermi ai telemedicinei și unul dintre medicii care ar renunța la cabinetul fizic, dacă online-ul ar funcționa aproape perfect.

Nu vreau cabinet, doar online, deoarece așa aș fi mult mai conectat. Aș putea rămâne conectat cu pacienții mei, iar eu să fiu prin Europa.

- Mihai Bran, psihiatru -

Fondator al platformei ATLAS, medicul psihiatru recunoaște că online-ul a eficientizat consultațiile medicale și dă mai mult timp medicului să asculte pacientul.

”Dacă merge bine ATLAS, probabil voi renunța la cabinetul fizic. Îmi voi păstra pacienții, însă mă voi muta în online și îmi voi pune mai multe ore de consultații (patru, șase sau zece ore pe săptămână)”, a mărturisit Bran.

Totodată, medicul recunoaște că dacă nu era pandemia, proiectul său se afla într-un fel de ”moarte clinică”, până în pandemie fiind doar cinci angajați, în prezent, numărând 23.

Ce este ATLAS și cum funcționează

De la anunțul ministerului Sănătății din noiembrie 2020, au tot apărut diferite instrumente și aplicații prin care pacienții români ar fi putut accesa servicii medicale. Ei bine, ATLAS nu a apărut odată cu pandemia, dar s-a dezvoltat datorită ei, fiind promovată din 2016.

”Noi suntem un fel de Uber în sănătate: punem la dispoziție medici pentru pacienți, dar și instrumente pentru medici, astfel încât să le fie mai ușor să interacționeze cu pacienții”, a mai precizat medicul antreprenor”, a descris Bran.

Înscrierea unui medic în platformă nu durează mult, maximum zece minute sau un sfert de oră, în funcție de rapiditatea celui care încarcă documetele necesare înregistrării. Printre documente se numără dreptul de practică sau deținerea unei forme juridice, astfel încât să se poată materializa colaborarea.

După completarea acestui pas, medicul cu pricina este verificat, pentru a valida informațiile primite.

”Medicii se listează în platformă, iar noi îi comisionăm, cam acesta este sistemul în telemedicină”, a adăugat Bran.

În plus, platforma pune la dispoziție o serie de teste prin care un pacient își poate analiza starea de sănătate, ulterior fiind direcționat către medicul indicat în situația sa. Potrivit informațiilor furnizate de Mihai Bran, ATLAS deține aproximativ 50.000 de abonați, de la companii precum Carrefour, NN sau Vodafone.

Utilizatorii au cerut ajutorul pentru atacuri de panică, probleme în relația de cuplu sau în relația cu copiii, insomnii, singurătate, frica de necunoscut și de ce urmează să se întâmple, dar și teama de a rămâne fără job și, implicit, fără venit iar cele mai accesate articole din secțiunea de conținut original scris de specialiștii ATLAS tratează gestionarea fricii și a atacurilor de panică și insomniile.

Peste 30% dintre persoanele care au apelat la servicii de psihoterapie prin intermediul ATLAS nu o mai făcuseră niciodată și 40% din cei care au solicitat ajutor în momente critice au încercat și procesul de terapie pe termen mai lung, deși corelația între intervenția punctuală, dintr-un moment critic și decizia de a continua într-un proces de terapie e mai greu de făcut, căci aceasta din urmă poate veni și după câteva luni.

De asemenea, o astfel de consultație durează aproximativ 60 de minute.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri