Un incendiu a izbucnit la Secţia ATI a Spitalului pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi. Flăcările au cuprins cel puţin o încăpere de la etajul 2 al unităţii medicale. Managerul spitalului, Alina Belu, spune că arde un salon gol, într-o zonă care nu este foarte folosită și că se îndreaptă spre spital în aceste momente, scrie HotNews.ro.

UPDATE 20:13: Din ultimele informații transmise Ministerului Sănătății, în total au fost evacuate 30 de persoane, astfel:
12 copii, 11 cadre medicale, 7 aparținători. Nicio persoană nu a fost afectată de incendiu.
Pacienții au fost relocați în incinta spitalului.

UPDATE 19:49: Autorirățile spun că a fost verificat etajul 4, nu sunt raportate victime la acest etaj. De la etajul 3 au fost evacuate 12 persoane (5 copii - 3 aparținători și 4 cadre medicale) care au fost mutate într-o altă aripă a spitalului, toate persoanele fiind stabile. Au fost verificate etajele superioare, nefiind identificate victime. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de 15 mp (un salon). Incendiul a fost lichidat.

Ministerul Sănătății informează următoarele cu privire la incendiul care s-a produs la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” din Iași, aflat în subordinea Consiliului Județean Iași:

Din primele informații transmise Centrului Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Sănătății, incendiul s-a produs la etajul al treilea al clădirii - zona ATI.

Din primele date furnizate, până la acest moment au fost evacuate 12 persoane și nu au fost raportate victime.

Sursa foto: ISU Iasi/Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri