Vaccinarea anti-COVID a început să scadă la nivel internațional, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare pentru autoritățile medicale și administrative din întreaga lume. Amenințarea unui nou val bate la ușă, cu atât mai mult cu cât varianta Delta se răspândește foarte repede și pare că este mai puternică în fața serurilor existente. În acest sens, cei mai mulți cercetători îndeamnă la rapelul heterolog, mai exact, la încrucișarea vaccinurilor, modalitate recomandată și în România de medicul Octavian Jurma.

”Imunizarea cu rapel heterolog (vaccinare încrucișată) începe să devina tot mai larg acceptată în urma studiilor care demonstrează o imunitate chiar mai bună decât în cazul rapelului homolog (vaccinare cu același vaccin)”, a precizat Jurma, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Cercetătorul român dă exemplu Canada, Spania și Germania, unde există deja această opțiune pentru cei vaccinați cu AstraZeneca.

Vezi și: Ce se întâmplă dacă ne vaccinăm anti-COVID cu două seruri diferite

Și în SUA anumite universități (inclusiv Stanford) cer guvernului federal să permită rapelul cu vaccin mRNA (Pfizer și Moderna) pentru cei vaccinați cu Johnson&Johnson (care are la bază o tehnologie similară cu AZ) pentru o imunitate mai bună în fața tulpinii Delta.

De ce rapelul heterolog este necesar în România

Octavian Jurma insistă că și în România este necesar rapelul heterolog, luând în calcul două aspecte importante:

  • rata scăzută a vaccinării,
  • predispoziția românilor de a se vaccina cu Johnson&Johnson, pentru că se administrează într-o singură doză.

”Având în vedere excesul de vaccin Pfizer în Romania, aprobarea rapelului heterolog pe proprie raspundere, la 90 de zile după ultimul vaccin, ar fi o soluție bună pentru a crește eficiența imunității celor vaccinați. Acest demers este chiar mai necesar în România decât în alte țări, având în vedere procentul mic de persoane vaccinate din total, dar și rata mare de vaccinare cu Johnson & Johnson (vaccin mai puțin eficient decât Pfizer și Moderna) din ultimele săptămâni”, mai scrie medicul, în postarea sa.

În plus, Jurma adaugă și faptul că o altă soluție ar fi aprobarea vaccinării cu o singură doză de Pfizer sau Moderna care sunt mai eficiente (>80%) dupa primă doză de Johnson&Johnson (J&J).

În ultimele 24 de ore, 2.194 de români au ales vaccinul Johnson & Johnson, în total fiind imunizate aproximativ 300.000 de persoane cu acest ser.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri