Angajații din sistemul medical pot fi concediați dacă refuză vaccinarea anti-COVID și testarea pe banii lor, conform precizărilor făcute de către ministrul sănătății Cseke Attila în legătură cu forma proiectului de lege promovat de ministerul pe care-l conduce

Proiectul de lege cu care Guvernul Cîțu se va prezenta în fața Parlamentului prevede obligativitatea certificatului digital pentru personalul medical, din laboratoarele medicale, IGSU și inspectoratul de aviație.

Nu sunt vizați de sancțiunile acestui proiect angajații din sistemul medical care sunt vaccinați, au trecut prin boală și sunt în perioada de 15-180 de zile, respectiv dacă se testează cu test rapid antigen sau test PCR.

”Proiectul prevede că în cazul în care persoana nu este vaccinată sau nu a trecut prin boală, trebuie să prezinte conducătorului unității medicale, fie că vorbim de unitate publică sau privată, rezultatul testelor. Acestea se fac pe cheltuiala proprie a angajatului, deoarece statul oferă în mod gratuit vaccinul. În cazul în care nu se respectă procedura, va fi suspendat contractul de muncă, iar după 30 de zile poate avea loc și încetarea lui”, precizează Cseke Atilla.

El precizează că 70% din medicii prezenți în unitațile sanitare din România sunt vaccinați.

”Vrem să promovăm actul normativ în regim de urgență. Aceste măsuri sunt necesare în contextul epidemiologic actual, cu o creștere importantă a numărului de cazuri, când trebuie asigurată siguranța pacienților, dar și a personalului medical. Sistemul medical, prin excelență, se bazează pe știință, inovație și tehnologie, în care un loc important în dețin vaccinurile”, declara ministrul zilele trecute.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri