Premierul belgian Alexander De Croo a denunţat violenţele "complet inacceptabile", la o zi după o manifestaţie la Bruxelles împotriva restricţiilor anti-COVID-19 care a degenerat în confruntări cu poliţia.

Într-o declaraţie făcută după o întâlnire cu omologul său francez Jean Castex pe tema securităţii, De Croo şi-a exprimat sprijinul pentru poliţişti, trei dintre ei fiind răniţi, şi a făcut apel la o dezbatere despre pandemie şi vaccinare care să fie calmă şi care "să nu se bazeze pe dezinformare", potrivit France Presse, citată de Agerpres.

Pe fondul unei noi înmulţiri a contaminărilor şi spitalizărilor, Belgia a fost nevoită săptămâna trecută să înăsprească restricţiile în vigoare pentru accesul la anumite evenimente şi locuri publice.

În vigoare de circa o lună, permisul sanitar este completat acum cu obligativitatea de a purta mască pentru a asista la un spectacol.

De asemenea, telemunca a devenit obligatorie patru zile pe săptămână pentru cel puţin trei săptămâni, iar parlamentul urmează să dezbată în curând obligativitatea vaccinării pentru personalul medical de la 1 ianuarie.

Duminică, la Bruxelles, zeci de mii de persoane au defilat pentru a protesta împotriva acestor noi măsuri, sloganul fiind 'Împreună pentru libertate'. Conform poliţiei, la manifestaţie au fost prezenţi 35.000 de protestatari.

Manifestaţia a început paşnic, dar poliţia a fost nevoită apoi să folosească tunuri de apă şi gaze lacrimogene în faţa unui grup de persoane care aruncau cu diverse obiecte.

Trei poliţişti au fost răniţi, iar circa 40 de protestatari au fost arestaţi.

"Poliţia acţionează pentru a ne garanta securitatea, într-o perioadă foarte grea. Este inacceptabilă această violenţă împotriva poliţiei", a afirmat luni Alexander De Croo.

"Evident că trebuie să existe o dezbatere. Înţeleg că unii oameni au îndoieli, dar este nevoie ca această dezbatere să se bazeze pe o informare corectă, şi nu pe dezinformare, şi să fie făcută cu calm", a adăugat liderul liberal flamand.

Modul în care unii manifestanţi s-au compromis duminică, unii purtând cagule şi afişând steaguri naţionaliste flamande, "nu are nimic de-a face cu libertatea", fiind vorba de "comportamente criminale", a spus De Croo.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri