În 2023, banca locală de celule stem Biogenis, parte a grupului Famicord, cel mai mare grup de bănci de celule stem din Europa, a eliberat opt probe de celule stem recoltate la naștere și stocate la București. Astfel, numărul de probe eliberate în prima parte a acestui an este mai mare decât numărul probelor eliberate în intervalul 2014-2020 (când au fost eliberate șase probe de celule stem), ceea ce confirmă și întărește beneficiile celulelor stem în tratarea a unui număr din ce in ce mai mare de afecțiuni din arii medicale diferite.

Copiii care au folosit probele stocate la Biogenis suferă de grave maladii precum autism, paralizie cerebrală, tulburare de dezvoltare, encefalopatie sau scleroză laterală amiotrofică.

“Până în prezent, Biogenis a eliberat 27 de probe de celule stem atât hematopoietice cât și mezenchimale. În ultima perioadă, a crescut foarte mult numărul de cereri de eliberare a probelor: dacă în perioada 2014-2020 au fost în total șase probe, în următorii ani numărul a crescut semnificativ - opt probe în 2021, cinci probe în 2022, iar în 2023 au fost opt probe până la acest moment și cu siguranță vor mai fi și alte eliberări până la finalul acestui an”, declară Dr. Bogdan Bulumac (foto), Director General al Biogenis.

Bogdan Bulumac Biogenis banca de celule stem

Pe lângă aceste eliberări, Biogenis se implică activ și în calificarea, fără niciun interes financiar, a pacienților care nu au fost suficient de inspirați să recolteze celule stem la naștere. Pentru o parte dintre aceștia au fost folosite probe puse la dispoziție din banca publică deținută de FamiCord sau probe donate către clinici partenere. În total, prin intermediul Biogenis, 105 pacienți români au beneficiat de cel puțin o administrare cu celule stem până în acest moment, iar încă opt pacienți sunt programați pentru prima administrare în următoarele trei luni. De departe, cel mai frecvent diagnostic pentru care au fost calificați pacienții este TSA (tulburare din spectrul autist). Pe lângă autism, o pondere importantă în panelul bolilor tratate a avut și paralizia cerebrală.

O parte dintre aceste probe au fost folosite în cadrul primului studiu clinic desfasurat în Romania privind terapiile cu celule stem recoltate din sângele de cordon ombilical în tratarea autismului, sub atenta supraveghere a Dr. Felician Stăncioiu, medic si cercetator român.

“Suntem aproape de finalul studiului clinic CORDUS, în cadrul căruia am administrat celule stem autologe (proprii) din sânge cordonal al copiilor cu tulburări de dezvoltare din spectrul autist, iar rezultatele sunt îmbucurătoare, constând în progrese mai mari sau mai mici în majoritatea cazurilor. În unele situații, beneficiile sunt ample, chiar transformative. În cadrul studiului, am făcut și teste de sânge prin care încercăm să evaluăm mai precis șansa fiecărui copil de a face progrese în urma administrării de celule stem. Majoritatea copiilor tratați au fost din România, însă am avut recent copii din Slovacia, Polonia, Israel, iar în iulie tratăm primii copii din Portugalia și Statele Unite. În toamnă intenționăm să începem un studiu mai complex – studiul HEMMES -, în care vom administra atât celule stem din sânge cordonal (predominant celule stem hematopoietice), cât și din țesutul cordonal (celule stem mezenchimale). Și în acest studiu vom colabora cu Biogenis și așteptăm rezultate chiar mai bune”, explică Dr. Felician Stăncioiu, unul dintre cei mai implicați profesioniști români în studiul și tratamentul cu celule stem.

Creșterea cererii pentru tratamentul tulburărilor din spectrul autist se datorează faptului că în ultimul timp au apărut în presa de specialitate foarte multe materiale care vorbesc despre rezultatele pozitive înregistrate de pacienții tratați. Printre aceste îmbunătățiri putem enumera: contact vizual mai bun, dezvoltare a limbajului și a funcțiilor cognitive și relaționare socială crescută.

Începând cu anul 2021, Biogenis pune la dispoziția părinților și serviciile unui Navigator de Pacienți. Mai exact, vorbim despre o persoană foarte bine pregătită, care preia un pacient sau un aparținător, lipsit de informații și de soluții, și îl însoțește pe întreg parcursul său medical.

“Contactul cu părinții celor mici este un parteneriat frumos, care are ca scop final accesul copiilor la terapia cu celule stem. Studiile clinice, alături de mărturiile zecilor de familii, demonstrează că celulele stem reprezintă medicină regenerativă, ele ajutând la îmbunătățirea stării de sănătate și implicit a calității vieții, nu doar a pacienților, dar și a familiilor acestora", afirmă Vera Mardale, navigator de pacienți în cadrul băncii de celule stem Biogenis.

Până în prezent, peste 22.000 de familii au ales serviciile Biogenis, iar numărul acestora este în continuă creștere, deși natalitatea este în scădere în România.

În condițiile în care anul trecut România a avut cu 13% mai puțini nou născuți decât în anul 2021, Biogenis a avut cu 7% mai multe recoltări, ceea ce înseamnă că părinții români conștientizează importanța și beneficiile pe care le pot avea celulele stem în caz de nevoie.

Dr. Bogdan Bulumac, Director General al Biogenis

Biogenis, reprezentanta în România a grupului FamiCord, răspunde încă din anul 2017 nevoilor pacienților români pentru terapii celulare avansate, oferind acces la tratamente inovatoare atât cu celule stem hematopoietice cât și mezenchimale pentru mai mult de 100 pacienți români.

Celulele astfel recoltate de Biogenis se păstrează în bănci de celule stem, la temperaturi de minus 196 de grade Celsius. În cazul Biogenis, prețul mediul al unei recoltări este de aproximativ 3500 de lei, la care se adaugă plata anuală a taxei de stocare. Pentru a facilita accesul la recoltări pentru cât mai multe familii, contractul se poate plăti în 3, 6, 9 sau chiar 12 rate lunare, a căror valoare începe de la 150 de lei, în funcție de serviciile alese.

Grupul FamiCord este cel mai mare grup de bănci de celule stem din Europa și locul 3 în lume. Cu o prezență în peste 30 de țări, a stocat în cele 15 laboratoare proprii peste 860.000 de probe de celule stem din sângele și țesutul de cordon ombilical.

Sursa foto: Biogenis

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri